Locuri în lume cu azotat de amoniu depozitat. O cantitate dublă față de cea din Beirut s-ar afla în cea mai săracă țară a lumii arabe
-
11 August 2020 17:48
După explozia devastatoare din Beirut, există temeri la nivel mondial în privința modului și locurilor în care este depozitat azotatul de amoniu, scrie BBC, citat de digi24.
Substanța chimică este folosită la nivel global, având rolul de îngrășământ chimic, însă există reguli stricte privind felul și perioada de timp în care se păstrează. Totodată, locurile în care se depozitează rămân secrete, din cauza potențialului său de a fi folosit pentru bombe.
Recent, 35 de tone de azotat de amoniu au fost descoperite în Galați, fiind păstrate în condiții improprii.
INDIA
Aproape 740 de tone de azotat de amoniu au fost depozitate timp de 5 ani în 37 de containere aflate la doar 700 de metri de o zonă rezidențială din apropierea orașului Chennai. În acest interval, autoritățile statului Tamil Nadu se judecau cu o companie care importase îngrășământul chimic din Coreea de Sud. Investigația a dezvăluit că substanța fusese cumpărată fără drept și era vândută către "persoane fizice neidentificate" și companii implicate în minerit. O mică parte, 43 de tone, a fost afectată de inundațiile care au lovit India în 2015 și a fost aruncată. Cele 697 de tone rămase au fost scoase ulterior la licitație și transportate în statul vecin Telangana.
YEMEN
Procurorul general din Yemen a cerut o investigație, după ce presa locală a scris că peste 100 de containere cu azotat de amoniu există în portul Aden. Substanța chimică ar fi fost importată acum trei ani și sechestrată de forțele saudite care susțin guvernul recunoscut de ONU.
Guvernatorul din Aden, Tariq Salam, a declarat că "forțele din port sunt responsabile pentru depozitarea încărcăturii periculoase, care ar include și 4.900 de tone de azotat de amoniu, în 130 de containere".
Compania de stat care se ocupă de portul Aden, Yemen Gulf of Aden Ports Corporation, a anunțat că acele containere conțin "uree organică, folosită drept îngrășământ în agricultură".
"Nu există materiale explozive sau radioactive", potrivit autorităților. "Nu există materiale interzise".
IRAK
Guvernul din Irak a ordonat o verificare a materialelor periculoase păstrate în porturi și aeroporturi și a găsit azotat de amoniu depozitat pe Aeroportul Internațional din Baghdad.
Ulterior, un oficial militar a anunțat pe Twitter că materialele periculoase aflate în zona de mărfuri a aeroportului au fost mutate într-un mediu controlat.
AUSTRALIA
Chiar înainte de explozia din Beirut, locuitorii din Newcastle, statul New South Wales, au cerut mutarea completă sau parțială a unei cantități mari de azotat de amoniu dintr-un depozit aflat la doar trei kilometri de centrul orașului.
Orica, o companie care furnizează explozibili industriei miniere, a susținut că substanța este păstrată într-un mediu sigur, "rezistent la foc și construit integral din materiale imflamabile".
Autoritățile din sudul Australia au anunțat că există azotat de amoniu păstrat în 170 de depozite atent monitorizate în întreaga regiune.
sursa: digi24