VIDEO | Viorica Dumbrăveanu: Încă 2 decese s-au înregistrat în R.Moldova din cauza infecției cu COVID-19

  • 06 Aprilie 2020 09:30
 VIDEO | Viorica Dumbrăveanu: Încă 2 decese s-au înregistrat în R.Moldova din cauza infecției cu COVID-19

Încă două decese provocate de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore pe teritoriului Rep. Moldova. Totodată, 76 de persoane contaminate se află în stare gravă, dintre care zece sunt conectate la aparate de respirație artificială. În același timp, numărul persoanelor tratate a ajuns la 37, după ce, ieri, au fost externate de la Spitalul de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă” încă șapte persoane.

Numărul persoanelor decedate de COVID-19 în Rep. Moldova a ajuns la 17 după ce, astăzi, au fost confirmate, încă, două decese. Ambele persoane au fost internate în stare gravă și sufereau de unele maladii, a precizat ministrul Sănătății Viorica Dumbrăveanu:

„Este vorba despre o pacientă de 81 de ani care a decedat la Institutul de Medicină Urgentă. A fost internată pe data de 5 aprilie, transferată de la Căușeni în stare extrem de gravă și cu o pneumonie cu o evoluție gravă. Și avem decedat un bărbat de 78 de ani care a fost internat la Institutul de Medicină Urgentă la data de 4 aprilie în stare gravă cu complexe probleme de sănătate printre care și cardiopatie și hipertensiune arterială.”

Între timp, 76 de persoane infectate cu COVID-19 sunt în stare gravă. Zece dintre acestea sunt conectate la aparate de respirație artificială. Potrivit Vioricăi Dumbrăveanu, șapte sunt internate la Spitalul Clinic Republican, iar trei – la Institutul de Medicină Urgentă.

Ministrul Sănătății a mai spus că în câteva zile vor fi activate mai multe spitale regionale care vor primi persoane suspecte dar și confirmate cu COVID-19. Totodată, medicii de familie urmează să fie implicați mai activ în asistarea persoanelor contaminate cu noul tip de coronavirus care prezintă forme ușoare.

„Suntem gata, deja, pentru a activa laboratorul din Bălți, dar pregătim, inclusiv, și platforma pentru sudul republicii de prelevare și prelucrare a probelor.”

Șeful Oficiului Organizației Mondiale a Sănătății în Rep. Moldova, Igor Pokanevych, a făcut apel către oameni să respecte regimul de izolare la domiciliu, menționând că această măsură este dictată de situația epidemiologică din țară.

De menționat că până acum, au fost confirmate 864 de cazuri de infecție cu COVID-19. Aproape 300 de cazuri au fost raportate în municipiul Chișinău. În raioanele Ștefan-Vodă și Soroca sunt 132 de persoane infectate cu COVID-19, și, respectiv, 126. Din numărul total din cei infectați sunt opt femei gravide și 34 de copii sub zece ani. Până acum 37 de persoane au fost tratate de COVID-19. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:4,12 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău