Lituania construiește o barieră fizică la granița cu Belarusul și îl acuză pe Lukașenko că organizează „fluxuri ilegale de migranți”

  • 07 Iulie 2021 16:34
Lituania construiește o barieră fizică la granița cu Belarusul și îl acuză pe Lukașenko că organizează „fluxuri ilegale de migranți”

Lituania intenționează să construiască o barieră la granițele sale cu Belarusul și să desfășoare armata la frontieră în încercarea de a descuraja intrarea migranților în țară. Anunțul a fost făcut de prim-ministra țării, Ingrida Šimonytė, ca urmare a deciziei regimului Lukașenko de a permite trecerea migranților după sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, conform Reuters, citat de DIGI24.ro.

„Vom începe construirea unei bariere fizice suplimentare, care va separa Lituania și Belarusul și care va fi un semnal și o descurajare pentru cei care organizează fluxurile ilegale de migranți”, a spus, marți, șefa guvernului lituanian într-o conferință de presă, potrivit sursei citate

Šimonytė a mai declarat că Belarusul le oferă migranților zboruri spre Minsk de la Bagdad și, posibil, Istanbul. Ea a spus că are dovezi găsite la cel puțin un migrant.

Uniunea Europeană condamnă decizia Belarusului de a le permite migranților ilegali să treacă în Lituania ca răspuns la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană, a declarat luni președintele Consiliului European, Charles Michel.

Guvernul lituanian a declarat, vineri, stare de urgență la nivel național în condițiile în care numărul migranților, în principal irakieni, veniți din Belarus a ajuns la 150 pe zi, mai mulți decât au intrat în Lituania în fiecare dintre precedenții trei ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:4,12 m/s
Sat
-0
Sun
-0
Mon
-0
Tue
0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău