Lista cazurilor notorii în care oponenții Kremlinului s-au îmbolnăvit subit sau au fost otrăviți
-
20 August 2020 14:46
Politicianul de opoziție rus, Alexei Navalnîi se află în comă într-un spital din Siberia, purtătorul său de cuvânt afirmând că a fost otrăvit în cursul dimineții. Navalnîi este doar ultimul din seria de oponenți ai Kremlinului s-au îmbolnăvit subit sau au fost otrăviți, relatează Reuters, potrivit hotnews.ro.
Sursa citată prezintă câteva din cele mai notorii cazuri.
Serghei Skripal
Un fost agent dublu rus care a transmis secrete serviciilor de informații britanice, Skripal, în vârstă de 66 de ani, și fiica sa Iulia, 33, au fost găsiți inconștienți pe o bancă din apropierea unui centru comercial din orașul Salisbury din Marea Britanie în martie 2018.
Cei doi au fost transportați la un spital în condiție critică, oficialii britanici afirmând că au fost otrăviți cu Novociok, un grup de agenți neurotoxici dezvoltați de armata sovietică în anii 1970 și 1980. Rusia a negat orice rol în otrăvire și afirmă că Marea Britanie promovează „isterie antirusă”.
Compusul chimic „provoacă o încetinire a ritmului cardiac și restricționează căile respiratorii, cauzând decesul prin asfixiere”, potrivit profesurului de farmacologie britanic Gary Stephens de la Universitatea din Reading.
„Unul din motivele principale pentru care acești agenți sunt produși e fiindcă părțile lor componente nu sunt pe lista de substanțe interzice”, precizează Stephens.
Vladimir Kara-Murza
Activistul de opoziție rus afirmă că crede a fost subiectul mai multor tentative de otrăvire în 2015 și 2017.
În 2015, Vladimir Kara-Murza a fusese internat pentru o deficientă renală acută. Doctorii au găsit atunci în sângele său urme de intoxicare cu metale grele. După ce și-a revenit, el a cerut Comitetului rus de anchetă să determine dacă a fost otrăvit, fără niciun rezultat.
Kara-Murza a fost internat din nou în stare critică în 2017, soția sa acuzând la momentul respectiv că acesta a fost intoxicat cu o „substantă necunoscută".
Un laborator din Germania a descoperit niveluri ridicate de mercuri, cupru, magneziu și zinc în organismul acestuia potrivit unor analize consultate de Reuters.
Aleksandr Litvinenko
Fostul agent KGB și un critic vocal al președintelui rus Vladimir Putin a murit la 43 de ani după ce a băut ceai verde otrăvit cu poloniu-210, un izotop radioactiv rar, la hotelul Millennium din Londra, potrivit oficialilor britanici.
O investigație britanică din 2016 a concluzionat că Putin a ordonat probabil asasinatul, Kremlinul negând însă orice implicare.
Ancheta condusă de un fost judecător britanic a descoperit că fostul bodyguard al KGB-ului Andrei Lugonov și un alt rus, l-au ucis pe Litvinenko ca parte a unei operațiuni care cel mai probabil a fost coordonată de către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, succesorul KGB-ului.
Otrăvirea lui Litvinenko a avut loc la exact șase ani după ziua în care acesta fugise din Rusia în Marea Britanie.
Alexandr Perepilichnyy
Bărbatul rus în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort în apropierea locuinței sale de lux dintr-o comunitate exclusivistă privată din afara Londrei după ce a ieșit la alergat în noiembrie 2012. Perepilichnyy ceruse azil în Marea Britanie în 2209 după ce a ajutat o anchetă elvețiană privind o schemă rusească de spălare a banilor.
Moartea sa subită a născut suspiciuni că acesta ar fi fost ucis. Poliția britanică a exclus ipoteza în pofida supozițiilor că acesta ar fi fost otrăvit cu o substanță rară.
O anchetă asupra morții sale nu a oferit o concluzie definitivă asupra cauzei decesului însă a descoperit că o otravă rară și mortală extrasă din planta gelsemium a fost găsită în stomacul său. Perepilichny mâncase o farfurie mare de supă cu măcriș în dimineața zilei în care a murit.
Rusia a negat orice implicare.
Viktor Iușceko
Iușcenko, pe atunci lider al opoziței din Ucraina, a fost otrăvit în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2004, politicianul pro-occidental fiind principalul contracandidat al fostului președinte apropiat de Kremlin, Viktor Ianukovici
Iușcenko afirmă că a fost otrăvit în timp ce lua masa cu oficiali ai serviciilor de securitate ucrainene. O cantitate de dioxină de peste 1.000 de ori mai mare decât nivelurile normale a fost descoperită în organismul său.
Fața și corpul i-au fost desfigurate de dioxină și a avut nevoie de zeci de operații după otrăvire
Georgi Markov
Un scriitor și jurnalist bulgar, dizident față de regimul comunist instalat la Sofia, Markov a fugit în occident în 1969.
Dizidentul a murit la 11 septembrie 1978, după ce a simțit o împunsătură ascuțită în coapsă în timp ce aștepta un autobuz pe podul Waterloo din Londra. Markov s-a întors și a văzut un bărbat ridicându-și umbrela pe care o scăpase. Bărbatul și-a cerut scuze, într-o engleză cu un puternic accent străin, apoi a chemat un taxi și a plecat, potrivit relatării lui Markov.