Lira turcească a atins un nou minim istoric pe fondul tensiunilor cu Statele Unite

  • 21 Noiembrie 2017 12:24
Lira turcească a atins un nou minim istoric pe fondul tensiunilor cu Statele Unite

Lira turcească a atins marți cea mai scăzută cotație pe piețele de schimb, în contextul tensiunilor cu SUA legate de iminentul proces al unui om de afaceri și al unui bancher turc la New York, informează Agerpres.

În cursul dimineții, moneda turcească a pierdut peste 1% din valoare și la 06:52 GMT a atins un nou minim istoric de 3,97 lire pentru un dolar, după care ulterior și-a revenit ușor până la 3,96 lire pentru un dolar.

Pentru a încerca să oprească această degringoladă, Banca Centrală a Turciei a decis că, începând de miercuri, băncile nu vor mai putea împrumuta fonduri overnight de pe piața interbancară. 

Deprecierea lirei turcești vine pe fondul tensiunilor dintre Washington și Ankara, odată cu apropierea debutului procesului în care omul de afaceri turco-iranian Reza Zarrab și bancherul turc Mehmet Hakan Atilla sunt acuzați de violarea embargoului american împotriva Iranului. Acest proces a provocat îngrijorări cu privire la eventualul impact asupra sectorului bancar din Turcia, în special asupra băncii publice Halkbank, unde Mehmet Hakan Atilla ocupa funcția de director general adjunct înainte de arestarea sa în SUA.

În timp ce economia Turciei înregistrează un ritm de creștere de peste 5%, inflația se apropie de pragul de 12% iar lira este în scădere de mai multe luni. Președintele Recep Tayyip Erdogan a criticat recent Banca Centrală a Turciei pentru că refuză să reducă dobânzile, care în opinia lui Erdogan provoacă o inflație ridicată. În schimb, teoria economică susține că majorarea dobânzilor duce la reducerea inflației, deoarece un cost mai mare al creditului limitează cererea și oferta de bani în economie. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
4,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
0
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău