Lilian Carp va depune o sesizare la Procuratura Generală, referitoare la gestionarea frauduloasă a patrimoniului sindicatelor din R. Moldova

  • 10 Noiembrie 2021 11:49
Lilian Carp va depune o sesizare la Procuratura Generală, referitoare la gestionarea frauduloasă a patrimoniului sindicatelor din R. Moldova

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Lilian Carp, a anunțat că va depune o sesizare la Procuratura Generală, referitoare la gestionarea frauduloasă a patrimoniului sindicatelor din Republica Moldova. Sesizarea se referă la vânzarea ilegală a unor bunuri și implicarea unor politicieni în fraudarea patrimoniului și se bazează pe concluziile Comisiei parlamentare de anchetă ce a investigat modul în care a fost înstrăinat patrimoniul sindicatelor.

Lilian Carp, care a condus comisia parlamentară, cere procuraturii să verifice inclusiv dacă unii conducători ai Confederației Naționale a Sindicatelor s-au îmbogățit în mod ilicit. Potrivit lui, Comisia de anchetă a stabilit prejudicii de aproximativ un miliard de lei. Deputatul a declarat anterior că beneficiarii bunurilor imobile în străinătate care aparțineau sindicatelor ar fi fost Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.

Președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza, a depus cerere de demisie, care ar urma să fie examinată mâine, 11 noiembrie, după cum a declarat pentru IPN vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor, Petru Chiriac. El a mai precizat că pe numele lui Oleg Budza există o plângere din partea Biroiului Executiv al Federației Sindicale a Educației și Științei privind „delapidări în afaceri ilegale, legate de finanțe împrumutate”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău