Liderul PDM, despre decizia legată de Stadionul Republican: O acțiune necugetată

  • 04 Decembrie 2020 10:20
 Liderul PDM, despre decizia legată de Stadionul Republican: O acțiune necugetată

„O acțiune necugetată, care reduce încrederea partenerilor în Republica Moldova”. Astfel califică liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, votul din Parlament pentru abrogarea legislației care autoriza vânzarea Stadionului Republican Statelor Unite ale Americii, transmite IPN.

„Pe lângă faptul că a încălcat tot ce se putea încălca în Parlament, noua coaliție monstruoasă nu se oprește din neghiobii și distruge relațiile bune pe care le avem cu un partener strategic: Statele Unite. Un pas regretabil, o rușine pe plan internațional, o lovitură împotriva țării, pentru că țara trebuie să fie consecventă cu politica externă și relațiile internaționale”, menționează Pavel Filip, citat într-un comunicat de presă al formațiunii.

Parlamentul a aprobat, în iulie 2018, transmiterea terenului Stadionului Republican în proprietatea SUA în scopul edificării unui nou sediu al Ambasadei SUA. Votul a avut loc în lipsa deputaților socialiști, care au părăsit sala, nemulțumiți de inițiativă. Ulterior, președintele Igor Dodon a semnat refuzul de promulgare a legii. În octombrie 2018, Parlamentul a menținut votul exprimat anterior pentru transmiterea terenului și seful statului a trebuit să promulge documentul (În cazul în care Parlamentul își menține hotărârea adoptată anterior, Președintele promulgă legea – articolul 93 din Constituție).

Abrogarea legii a fost votată joi, 3 decembrie, de deputații PSRM, care sunt și autorii proiectului, dar și de cei din Partidul Șor și Platforma Pentru Moldova. Parlamentarii din opoziție au blocat tribuna parlamentară, ajungându-se la altercații verbale și chiar la îmbrânceli.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:26 %
Vint:12,86 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău