Liderul majorității republicane din Senatul american a căzut și și-a fracturat umărul. Mitch McConnell era așteptat să convoace sesiune de urgență
-
05 August 2019 09:25
Mitch McConnell, liderul majorității republicane din Senatul american, a căzut în timp ce se afla în locuința sa din Kentucky și și-a fracturat umărul, a anunțat purtătorul său de cuvânt, potrivit Reuters, citat de Mediafax.ro.
"În această dimineață, liderul McConnell a căzut în curtea casei sale și a suferit o fractură de umăr. El a fost tratat, externat și lucrează de acasă din Louisville ”, a declarat David Popp, purtătorul de cuvânt al lui McConnell.
McConnell, un republican în vârstă de 77 de ani, a suferit o fractură, în timp ce democrații îl îndemnau să convoace o sesiune de urgență a Senatului pentru a dezbate legislația privind controlul armelor în urma a două atacuri armate în care au fost ucise 29 de persoane în Texas și Ohio în acest weekend.
Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a declarat că Senatul ar trebui să oprească „obstrucția scandaloasă” și să adopte legislația pentru a extinde verificările de fond privind achizițiile de arme pe care Camera le-a aprobat la începutul acestui an.
Membrii Senatului SUA și ai Camerei Reprezentanților sunt în vacanță până la începutul lunii septembrie.
Sursa:Mediafax.ro