Liderul laburiștilor din Marea Britanie refuză invitația la dineul de stat în onoarea lui Donald Trump

  • 27 Aprilie 2019 17:12
Liderul laburiștilor din Marea Britanie refuză invitația la dineul de stat în onoarea lui Donald Trump

Liderul opoziției laburiste britanice, Jeremy Corbyn, a declinat invitația de a lua parte la banchetul de stat ce va avea loc în onoarea președintelui american Donald Trump, așteptat într-o vizită de stat în Regatul Unit între 3 și 5 iunie, transmit AFP și dpa.

„Jeremy Corbyn a declinat astăzi invitația la dineul de stat cu Donald Trump”, a anunțat Partidul Laburist, într-un comunicat.

Corbyn consideră că premierul conservator „Theresa May nu ar trebui să întindă covorul roșu al unei vizite de stat pentru a onora un președinte care rupe tratate internaționale vitale, susține negarea schimbării climatice și folosește o retorică rasistă și misogină”.

„Păstrarea unei relații importante cu Statele Unite nu pretinde pompa și ceremonia unei vizite de stat”, a adăugat Corbyn, care s-a declarat totuși dispus să se întâlnească cu Trump „pentru a discuta toate subiectele de interes”.

Theresa May l-a invitat pe Donald Trump în Marea Britanie încă din ianuarie 2017, dar vizita de stat anunțată inițial s-a transformat într-o simplă „vizită de lucru” în iulie 2018, în urma apelurilor la proteste față de politicile acestuia, mai ales în domeniul imigrației, menționează Agerpres.

Downing Street a subliniat însă atunci că o vizită de stat rămânea de actualitate.

Spre deosebire de o vizită de lucru, o vizită de stat implică, în general, o procesiune cu trăsura regală în Londra și banchete.

„Mai multe detalii despre program vor fi anunțate la momentul oportun”, a indicat Palatul Buckingham, care a anunțat marți vizita președintelui american.

Activiști au promis deja că „sute de mii de manifestanți vor inunda capitala” pentru a protesta contra vizitei lui Trump, după ce, în 2018, deplasarea acestuia în Marea Britanie a scos în stradă zeci de mii de manifestanți.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
19,4
Câțiva nori
Umiditate:57 %
Vint:7,2 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău