Liderul de la Tiraspol s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite acreditat la Chișinău

  • 14 Februarie 2017 07:40
Liderul de la Tiraspol s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite acreditat la Chișinău

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski a avut o întrevedere luni, 13 februarie, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit, în cadrul căreia liderul administrației transnistrene a mulțumit oficialului american pentru atenția acordată problematicii transnistrene și și-a exprimat speranța continuării dialogului într-o manieră pozitivă, transmite IPN cu referire la presa din regiune.

„Salutăm participarea Dumneavoastră la procesul de negocieri în formatul 5+2. S-au acumulat o mulțime de probleme de care depinde viața oamenilor. Aștept cu nerăbdare un dialog pozitiv”, a spus Krasnoselski. Liderul transnistrean a subliniat că cel mai important lucrul în orice relație este compromisul și a subliniat necesitatea compromisului reciproc.

La rândul său, diplomatul american, citat de presa din regiune, a menționat importanța faptului că atât în dreapta, cât și în stânga Nistrului s-au încheiat procesele electorale și și-a exprimat speranța că noii lideri vor oferi noi oportunități pentru îmbunătățirea relațiilor dintre Chișinău și Tiraspol. „Sunt foarte optimist cu privire la aceasta. Cred că noile puncte de vedere vor contribui la îmbunătățirea situației. Sperăm că în curând se vor înregistra progrese în acest domeniu. La rândul nostru, depunem eforturi să convingem partenerii din Chișinău ca să acționeze pozitiv în această chestiune”, a spus James D. Pettit.

Ambasadorul SUA a precizat că înțelege gravitatea provocărilor economice și politice cărora trebuie să le facă față regiunea transnistreană și crede că pentru a merge mai departe, este nevoie de răbdare și de o nouă viziune.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:13,38 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău