Liderii statelor membre ale UE au decis sancționarea Turciei

  • 11 Decembrie 2020 09:02
Liderii statelor membre ale UE au decis sancționarea Turciei Economica

Liderii statelor membre ale UE, reuniți joi la Bruxelles în cadrul summitului Consiliului European, au decis să sancționeze acțiunile "ilegale și agresive" ale Turciei în Marea Mediterană împotriva Greciei și Ciprului, informează AFP citând un purtător de cuvânt al Consiliului European, transmite Agerpres.

"Măsurile hotărâte vor fi sancțiuni individuale și se vor putea decide măsuri suplimentare dacă Turcia își continuă acțiunile", a explicat un diplomat european.

O listă de nume va fi întocmită în următoarele săptămâni și va fi supusă aprobării statelor membre, conform concluziilor adoptate de participanții la summit.

Liderii europeni l-au mandatat pe șeful diplomației europene, Josep Borrell, să le raporteze până cel târziu în martie 2021 cu privire la evoluția situației și să propună în acel moment, dacă va fi necesar, extinderea sancțiunilor la alte persoane sau companii.

"Ideea este să strângem șurubul treptat", a precizat diplomatul european citat de AFP.

Subiectele de dispută cu Turcia s-au înmulțit. Ankara s-au angajat în acțiuni provocatoare împotriva Greciei și a Ciprului, dar și militar în conflictele din Libia, Siria și Nagorno-Karabah.

În același timp, Turcia este membră a NATO, unde Ankara contează pe o mulțime de susținători.

În cadrul discuțiilor din summitul de la Bruxelles s-au exprimat toate sensibilitățile. Lipsa consensului a făcut imposibilă adoptarea de sancțiuni economice împotriva unor sectoare de activitate, precum și aprobarea cererii Greciei de a se impune Turciei un embargo asupra armelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:31 %
Vint:2,57 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău