Letonia a ridicat la granița cu Rusia un gard din sârmă ghimpată de 93 de kilometri
-
11 Martie 2019 18:47
Letonia a încheiat lucrările de ridicare a unui gard din sârmă ghimpată cu o lungime de 93 de kilometri la granița cu Rusia, informează Agenția locală de informații LETA, citând surse din cadrul Serviciului de Frontieră de Stat al Letoniei, transmite Rador.
Conform hotărârii adoptate în anul 2015, în total urmează să fie consolidată și modernizată granița letono-rusă pe o lungime de 282,6 kilometri. Cheltuielile totale în acest scop sunt estimate la 21 de milioane de euro.
De asemenea, se subliniază că, în scopul combaterii migrației ilegale, Letonia intenționează să consolideze 173 de kilometri din granița cu Republica Belarus și să ridice un gard cu o lungime de 135 de kilometri. Lucrările vor dura până în anul 2021, iar valoarea totală a proiectului este estimată la 27,6 de milioane de euro.
Sursa: Rador