Legumele de sere crescute în R.Moldova le-ar înlocui pe cele turcești, dacă agricultorii ar avea mai mult curaj și ar face mai multe investiții
-
02 Aprilie 2019 15:01
Republica Moldova produce doar 4 la sută din legume în sere, deși această ramură ar putea fi una strategică pentru Moldova, potrivit experților din cadrul Federației Agricultorilor. Situația în acest domeniu și perspectivele de afacere a legumiculturii în spațiul protejat s-au discutat astăzi în cadrul unei Conferinței Naționale, organizate sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și a BERD.
Doar 13 mii de tone de legume s-au produs în serele în Republica Moldova în anul 2017, această ramură fiind una puțin exploatată, spre deosebire de pomicultură, care a luat avânt ultimii ani. Astfel, rafturile magazinelor din Republica Moldova, o țară cu tradiții agricole, este în această perioadă a anului invadată de legume importate din Turcia, unde se fac investiții solide în creșterea legumelor în sere, spune reprezentantul Federației Agricultorilor din Moldova, Vasile Pojoga:
„Nu ne putem acoperi cheltuielile de producție, care sunt foarte mari pentru noi și nu putem concura cu legumele pe care le importăm în această perioadă din alte țări, în special din Turcia, țara din care importăm de fapt cea mai mare parte de legume. De exemplu, la momentul actual legumele locale pe piața noastră practic lipsesc, iar cele care sunt au un preț de cost mai mare, acesta influențat de piața turcească”.
Pentru a fi competitivi, agricultorii din Republica Moldova nu ar trebui să aibă frică să investească în dezvoltarea legumiculturii în spații protejate, deoarece aceasta ar putea să le ofere mari beneficii, consideră economistul Andrei Ermac, reprezentantul Organizației pentru Alimentație și Agricultură din Italia:
„Republica Moldova are niște perspective minunate pentru creșterea legumelor în spații protejate, inclusive a verdețurilor ș.a., atât pentru piața internă, cât și pentru export. Cred că interesul pentru această ramură va crește constant, deoarece și legumele, și fructele, și pomușoarele crescute în sere pot aduce un venit mult mai mare la hectar. Sunt două cauze importante care împiedică dezvoltarea acestei ramuri – legumicultorii au puține cunoștințe în domeniu, iar aici ele sunt necesare și noi suntem gata să ne oferim sprijinul. Și a doua - este frica agricultorilor de a face mari investiții. Dar aceasta este o reminiscență a unei vechi mentalități.
Conform specialiștilor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, mai multe țări din vecinătatea Republicii Moldova sunt importatoare de legume și ar putea constitui viitoare piețe de desfacere pentru legumicultorii autohtoni, printre care Rusia, Bulgaria, România ș.a.