Legea privind măsurile destinate copiilor cu comportament deviant va fi supusă dezbaterilor publice

  • 13 Ianuarie 2022 10:22
Legea privind măsurile destinate copiilor cu comportament deviant va fi supusă dezbaterilor publice

Executarea Legii privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant va fi supusă dezbaterilor publice. Procedura face parte din Planul de acțiuni pentru primul semestru al anului 2022 al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în ședința de vineri, 21 ianuarie, vor fi analizate progresele înregistrate în implementarea cadrului legal național în domeniu și va fi evaluat impactul implementării modificărilor legislative, scrie sursa citată.

De asemenea, vor fi abordate subiecte referitoare la identificarea măsurilor aplicabile în raport cu copiii aflați în stradă, crearea serviciilor sociale destinate copiilor cu comportament deviant.

La consultările publice sunt invitați să participe deputați, membri ai Guvernului, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, reprezentanți ai autorităților publice locale, ai societății civile și mass-media, experți naționali, reprezentanții UNICEF Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:17 %
Vint:5,14 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău