Legea care interzice panglica Sf. Gheorghe, din nou la Curtea Constituțională

  • 03 Mai 2022 18:14
Legea care interzice panglica Sf. Gheorghe, din nou la Curtea Constituțională

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au depus la Curtea Constituțională o sesizare prin care solicită exercitarea controlului constituționalității și suspendarea legii care interzice simbolurile de război, inclusiv panglica Sfântului Gheorghe. Potrivit lor, prin asemenea modificări la Codul Contravențional este încălcat dreptul la libera exprimare și opinie. „Interdicția etalării atributelor care prin esența sa nu aduc atingere ordinii publice și a bunelor moravuri vine în contradicție cu prevederile din Constituție”; transmite IPN.

Deputații Adrian Lebedinschi și Grigore Novac consideră neconstituțională completarea Codului Contravențional cu prevederile ce spun că „atributele utilizate în contextul unor agresiuni militare, crime de război și crime împotriva umanității” și includerea în șirul acestor atribute și simboluri a panglicii bicolore negru-portocaliu, dar și a unor însemne.

Anterior deputații BCS s-au mai adresat la Curtea Constituțională în legătură cu prevederile ce interzic simbolurile de război, inclusiv panglica Sfântului Gheorghe, însă sesizarea lor a fost declarată inadmisibilă întrucât era vorba încă despre un proiect, nu despre o lege votată în două lecturi și publicată în Monitorul Oficial.

Totodată, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțean, a declarat marți într-o conferință de presă că toți cetățenii sunt egali în fața legii și toți trebuie să respecte prevederile legale. În caz contrar, vor fi aplicate sancțiuni. Potrivit lui, până în prezent au fost înregistrate peste 60 de cazuri ce vizează încălcarea normelor legale ce interzic utilizarea simbolurilor de război. Acesta a mai spus că în cadrul unui marș organizat ieri, cetățenii s-au conformat legii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău