Lecții de 35 de minute, în septembrie, pentru elevii din clasa I-a

  • 28 Iulie 16:51
Lecții de 35 de minute, în septembrie, pentru elevii din clasa I-a

Primul semestru al anului școlar 2021-2022 va începe la 1 septembrie și se va încheia la 24 decembrie, iar cel de-al doilea semestru va începe la 10 ianuarie și se va termina la 31 mai. Pentru clasele a IX-a și a XII-a, semestrul al II-a se va încheia la 25 mai. În septembrie, elevii din clasa I-a vor avea o perioadă de adaptare, în care vor face lecții mai scurte, cu o durată de 35 de minute fiecare, transmite IPN.

Potrivit Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, elaborat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, pe parcursul anului școlar 2021-2022 elevii vor avea patru vacanțe. Vacanța de toamnă va dura cinci zile, de la 27 până la 31 octombrie, iar vacanța intersemestrială sau de iarnă va avea o durată de 16 zile, de la 25 decembrie până la 9 ianuarie. Elevii vor avea patru zile în vacanța de primăvară, de la 5 până la 8 martie, și încă 10 zile în vacanța de Paști, de la 23 aprilie până la 2 mai.

Pentru elevii claselor a I-a –VIII-a și a X-a, XI-a se stabilește o vacanță de vară, cu o durată de 92 de zile, de la 1 iunie până pe 31 august. Situația școlară pentru elevii claselor absolvente, a IX-a și a XII-a, se va încheia până la 25 mai.

Tezele semestriale în învățământul liceal vor fi susținute în sesiunea de iarnă, care va avea loc în perioada 10-17 decembrie 2021 și în sesiunea de vară, cuprinsă în perioada 16-24 mai 2022.

Sesiunea de examene la absolvirea învățământului gimnazial, clasa a IX-a, se va desfășura în perioada 2-13 iunie. Sesiunea de examene la absolvirea învățământului liceal, clasa a XII-a, va avea loc între 3 și 20 iunie.

Testarea națională în învățământul primar se va desfășura în perioada 4–19 mai 2022.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:5,66 m/s
Sun
19
Mon
15
Tue
13
Wed
13
Thu
14

Curs oficial BNM 25 Septembrie 2021

MDL RATĂ TREND
EUR 20.7452 -0.0000
USD 17.7044 -0.0000
RON 4.1909 -0.0000
UAH 0.6661 -0.0000
RUB 0.2434 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău