Le Figaro | Statistica economică triumfalistă din Rusia, umflată ca pe vremea URSS

  • 10 Februarie 2019 12:48
Le Figaro | Statistica economică triumfalistă din Rusia, umflată ca pe vremea URSS

Creșterea PIB-ului în Rusia a atins în anul 2018  un nivel record de 2,3%, potrivit Institutului Statisticii de Stat din Rusia, Rosstat, Aceste cifre i-au luat pe neasteptate pana și pe cei mai optimiști economisti, care prognozau o crestere economica de maxim 1,8%. Unii dintre ei spun că cifrele oficiale sunt menite să crească ”moralul populației”, experții ezitând să aleagă între expresii precum „fake news” și „fantezie”, scrie corespondentul Le Figaro de la Moscova.

„Cei mai indulgenți vorbesc despre o simplă manipulare tehnică, urmare a includerii neașteptate în calculele Rosstat a investițiilor legate de construirea unei rafinarii uriașe în Peninsula Yamal din Arctica”, se afirmă în articol.

„Am fost cu toții surprinși de aceste cifre, știiam că construcția Podului Crimeei și a stadioanelor pentru Cupa Mondială au avut un impact pozitiv asupra creșterii economice, dar nu ne-am gândit la Yamal”, a declarat Natalia Orlova, economist-șef al Alfa Bank.

„Rosstat a trebuit să se grăbească și sa puna întregul proiect de gaze în sectorul construcțiilor, dar în viitor ar putea să-l plaseze în sectorul de transport. În esență, aceasta este o discuție tehnică”, sustine Orlova.

Doi foști oficiali de rang înalt nu sunt la fel de infulgenți cu aceasta manipulare comisa de ministrul dezvoltării economice din Rusia, Maxim Oreșkin. Astfel, Kirill Tremasov, fost asistent al său în fruntea Departamentului de prognoză macroeconomică, a calificat sec situația drept: ”barbarie totală”.

Al doilea, fost ministru adjunct al dezvoltării economice, Andrei Klepaci, refuză să „aibă încredere” în Rosstat. „E prea devreme pentru veselie. Inițial, cu un an în urmă, am estimat că creșterea PIB-ului în 2018 va fi de 1,5%, iar estimările mele arată că cifrele se confirma”, spune actualul economist-șef al VEB Bank.

Fostul șef de la Rosstat, Alexander Surinov, a amintit cu aceasta ocazie vechea gluma a statisticienilor:”Există trei tipuri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate și statistici”.

În perioada sovietică, cifrele false din statistica erau denumite „post-scriptumuri”, spune Andrei Movcian, directorul programului de politică economică al Centrului Carnegie de la Moscova. „Sistemul devine birocratic și instituția ofera statistica pe care regmul vrea s-o auda, nu cea care corespunde adevărului”, subliniază el.

În opinia sa, cei mai controversați indicatori ai statisticii oficiale sunt nivelurile inflației și a puterii de cumpărare. Și această tendință se va înrăutăți, probabil, mai ales că Vladimir Putin a stabilit un obiectiv pentru ca Rusia să devină „a cincea economie din lume”, cu o creștere structurală de peste 4%.

„Acest lucru este suficient pentru a activa toata bogăția imaginației de care sunt in stare statisticienii ruși”, conchide publicatia, citată de Pagina de Rusia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău