Laboratoare moderne în școlile din republică

  • 28 Iulie 2022 18:16
Laboratoare moderne în școlile din republică
Moldpres

Laboratoarele de fizică, chimie și biologie din 160 de școli din țară au fost dotate cu aparate și materiale moderne necesare pentru experimente și lucrări practice. Iar sălile de clasă au fost amenajate cu table interactive și alte tehnologii informaționale. Aceste școli au fost selectate pentru finanțare, în bază de concurs, de către Ministerul Educației și Cercetării, în cadrul proiectului „Reforma învățământului în Moldova”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, la Liceul Teoretic „Ștefan Holban” din satul Cărpineni, raionul Hâncești, selectat prin concurs, curtea a fost pavată, la intrare și în interior sunt rampe de acces pentru copiii cu nevoi speciale, în săli – bănci noi, table interactive sau de tip display.  Sala de fizică arată ca un laborator de cercetare. În fiecare bancă este montat un panou în care sunt încorporate diferite aparate de măsurare pentru modulul electricitatea – voltmetru, ampermetru, galvanometru. În timpul lucrărilor practice și în timpul realizării experimentelor, profesorul le oferă acces elevilor la aceste aparate folosind panoul de butoane de la masa sa. În sala de informatică sunt 24 de laptopuri. Cu ajutorul lor, elevii încarcă temele pe platforma Google classroom, ceea ce le permite să înceapă lucrul la teme în clasă și să-l încheie acasă. Faptul că instituția are condițiile necesare pentru studii o face atractivă pentru diverse parteneriate și donatori. Datorită proiectului Tekwill, accesat cu ajutorul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID), a fost amenajată o Clasă a viitorului. Punctul de atracție aici este platforma de robotică.

Tamara Macari, directoarea liceului, spune că aceste investiții „se traduc” în rezultatele bune ale elevilor. În liceu învață acum 657 de copii. În ultimii ani rata de promovabilitate la bacalaureat a fost de 100%, iar mulți elevi au locuri premiante la olimpiade și la competiții sportive.

În total, în cadrul proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, Ministerul Educației și Cercetării a procurat echipamente și materiale necesare pentru laboratoarele de fizică, chimie și biologie pentru 160 de școli, mobilier și alt echipament necesar pentru 23 de școli, 10 mii de laptopuri pentru elevi și profesori necesare în timpul învățării de la distanță, a îmbunătățit, prin instruiri, competențele profesionale ale cadrelor didactice, de conducere și de sprijin, angajate în domeniul educației.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău