La Nimoreni va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Peștelui

  • 20 Mai 2017 10:34
La Nimoreni va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Peștelui

Duminică 4 iunie, amatorii de pește sunt așteptați în satul Nimoreni, Ialoveni, la cea de-a doua ediție a ,,Festivalului Peștelui”. Amatorii de pește vor avea oportunitatea să savureze bucate din pește pregătite la fața locului, după rețete tradiționale, dar și să procure pește proaspăt chiar din iazurile localității.

Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, citat de IPN, desfășurarea evenimentului are drept scop promovarea consumului de pește, unul dintre cele mai sănătoase alimente din categoria alimentației sănătoase. Un alt obiectiv al acțiunii culturale este promovarea valorilor și a specificului local, cu raportare la gastronomia tradițională.

Programul festivalului include o expoziție de bucate variate preparate din pește, cum ar fi ciorbă din pește, pește la grătar, pește prăjit cu mujdei și mămăligă, pește prăjit cu mălai, pește cu legume, workshopuri tematice, meșteșugărit, concursuri interactive cu premii, meci de fotbal, organizarea unei tombole, muzică și agrement.

Evenimentul este organizat de Asociația Obștească „Centrul de Dezvoltare Comunitară în Mediul Rural”. Evenimentul etno-gastronomic va fi desfășurat începând cu ora 10.00, pe Stadionul din localitate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău