La Iurceni, Nisporeni, s-a desfășurat o nouă ediție a Bâlciului Olarilor

  • 12 Septembrie 2022 14:00
La Iurceni, Nisporeni, s-a desfășurat o nouă ediție a Bâlciului Olarilor

Mai mulți meșteri populari și-au expus lucrările la cea de-a 31-a ediție a Târgului meșterilor olari și ceramiști, care a avut loc ieri în comuna Iurceni, raionul Nisporeni, transmite MOLDPRES.

Potrivit autorităților locale, târgul are drept scop promovarea artei olăritului prin continuitatea tradițiilor artistice ale acestui meșteșug.

„Arta focului și a pământului s-au contopit pentru a făuri frumosul în cadrul Târgului național Bâlciul Olarilor. Tradițiile, cultura, dansul și voia bună au încununat comuna din inima codrilor, loc unde meșteri fauri s-au adunat pentru a-și expune operele realizate cu trudă și dragoste pentru olărit”, scrie Primăria Iurceni.

Bâlciul olarilor are loc în fiecare an, în a doua duminică a lunii septembrie. Acesta a fost inițiat în 1988 de către directorul de atunci al Centrului Național de Creație Populară, Tudor Colac. În anul 2018, a fost acordat premiul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Imaterial, succesorului instituției sus-numite, meșterului popular Zaharia Triboi din satul Ciorești, Nisporeni, pentru  fidelitate și păstrarea și promovarea acestui meșteșug.

Bâlciul olarilor de la Nisporeni a fost inițiat pentru a promova arta populară,  exprimată în valori milenare. Or, potrivit experților, ceramica de Cucuteni are, de exemplu, aproximativ 5500-6000 de ani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
2,74
Cer fragmentat
Umiditate:83 %
Vint:8,75 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău