La Chișinău se desfășoară Forumul Etniilor

  • 01 Noiembrie 2019 12:29
La Chișinău se desfășoară Forumul Etniilor

Forumul Etniilor cu genericul „Inima mea e Moldova” se desfășoară vineri, 1 noiembrie, la Chișinău. Evenimentul este la a doua ediție și are loc în contextul aniversării a 30-a de la fondarea mișcării etnoculturale în Republica Moldova, comunică MOLDPRES.

Forumul a fost organizat de către Comisia pentru relații interetnice din cadrul Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele Republicii Moldova, în colaborare cu conducătorii organizațiilor etnoculturale naționale și teritoriale.

La eveniment participă reprezentanți ai comunității ucrainene, ruse, găgăuze, bulgare, azere, belaruse ș.a.

Prezent la forum, șeful statului Igor Dodon a specificat că păstrarea statalității este un subiect actual pentru țara noastră. „R. Moldova este o țară în care locuiesc peste 100 de etnii și care a făcut față provocărilor. Acum s-a reușit consolidarea unei societăți multietnice puternică. Sunt mândru că am reușit să asigurăm pacea interetnică”, a opinat Dodon.

Șeful statului, dar și speakerul Zinaida Greceanîi, au mulțumit reprezentanților etniilor pentru sprijin, dar și pentru spiritul de patriotism de care aceștia au dat dovadă în cei 28 ani de independență.

La lucrările Forumului vor fi abordate și chestiuni ce țin de implicarea activă a comunităților etnice și societății civile în realizarea politicilor statului în domeniul relațiilor interetnice. Dezideratele forumului sunt: stabilirea oportunităților de consolidare și coeziune a minorităților naționale din Republica Moldova, perpetuarea continuă a dialogului etnocultural prin prisma respectării drepturilor omului, luptei împotriva discriminării, rasismului și xenofobiei, dar și implicarea activă a mișcării etnoculturale în procesul de dezvoltare și prosperare a satului - Republica Moldova.

Lucrările forumului se vor încheia în seara zilei de astăzi cu un program cultural-artistic.

 

Sursa:Moldpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:73 %
Vint:2,06 m/s
Fri
18
Sat
15
Sun
15
Mon
18
Tue
18
Arhivă Radio Chișinău