La Chișinău este lansat Festivalul Cultural European

  • 14 Mai 2017 12:59
La Chișinău este lansat Festivalul Cultural European

În Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Chișinău este lansat duminică, 14 mai, începând cu ora 13:00, Festivalul Cultural European.

Evenimentul este organizat de delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și se va desfășura în perioada 14-19 mai, în „Orășelul European”, care a fost improvizat sâmbătă în Grădina Publică. 

Astfel, pe parcursul unei săptămâni, publicul va putea participa la o serie de activități menite să ofere o imagine de ansamblu a diversității culturale europene. 

Pe parcursul festivalului vor avea loc diverse spectacole muzicale și activități pentru copii, precum și școli de limbi europene. Cei care vor veni la festival vor avea posibilitatea să vizioneze mai multe pelicule filmate în state europene. 

De exemplu, duminică, 14 mai, începând cu ora 17:05, vizitatorii vor putea viziona filmul românesc „Ana, mon amour”. Ulterior, de la ora 19:20 va putea fi vizionat filmul Run Lola Run, turnat în Germania. 

Festivalul se va încheia vineri, 19 mai, cu un concert de operă oferit de Youth Orchestra și cu filmul „My father and son”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău