La Chișinău a avut loc Târgul Meșterilor Populari

  • 26 Septembrie 2021 17:49
La Chișinău a avut loc Târgul Meșterilor Populari

Peste 30 de meșteri populari au participat la Târgul Național al Meșterilor Populari, care a avut loc timp de două zile la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. Evenimentul a fost organizat de muzeu în colaborare cu Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial (CNCPPCI), relatează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, directorul instituției gazdă, Petru Vicol, a menționat că scopul evenimentului este de a promova creațiile meșterilor populari din Republica Moldova, precum și de a valorifica patrimoniul muzeal. ”La Târg au participat meșteri din toate domeniile meșteșugurilor tradiționale practicate în Moldova: prelucrarea lemnului, ceramică, prelucrarea pielii, confecționarea pieselor de port tradițional, altor textile, precum și a podoabelor etc.”, a specificat directorul instituției.

La rândul său, meșterul popular Ruslan Scutelnic din Chișinău a afirmat că asemenea târguri sunt binevenite pentru promovarea meșteșugurilor populare.

În cadrul manifestării, s-a desfășurat Festivalul folcloric „La izvorul doinelor”, cu participarea a 15 tineri interpreți, laureați ai concursurilor naționale organizate de CNCPPCI, consacrate speciilor folclorului muzical pe cale de dispariție – doină, cântec doinit, baladă, cântec prelung etc.

Evenimentele au avut loc cu respectarea restricțiilor anti-Covid instituite de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

Prima ediție a Târgului Național al Meșterilor Populari a fost organizată în 2019.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-0,6
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:1,54 m/s
Fri
2
Sat
7
Sun
7
Mon
7
Tue
4
Arhivă Radio Chișinău