La Adunarea Generală a Judecătorilor vor fi numiți judecătorii care au promovat evaluarea externă

  • 12 Noiembrie 20:58
La Adunarea Generală a Judecătorilor vor fi numiți judecătorii care au promovat evaluarea externă

La Adunarea Generală a Judecătorilor vor fi numiți judecătorii care au promovat evaluarea externă în cele două colegii specializate: Colegiul disciplinar și Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor. Anunțul a fost făcut de ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru care a salutat decizia CSM de a convoca Adunarea Generală a Judecătorilor la 19 decembrie, comunică MOLDPRES.

Potrivit șefei de la Justiție, pentru colegiile specializate și-au depus dosarul 25 de candidați.

„În urma procesului de evaluare a integrității acestora, Comisia Vetting a promovat 17. Mai exact, pentru funcția de membru în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor s-au înregistrat 13 candidați, doi s-au retras, iar 11 au promovat evaluarea (nouă judecători și doi - alte profesii juridice). În cazul Colegiului disciplinar, din cei 12 candidați șase au promovat (toți judecători), trei s-au retras, iar alți trei au fost respinși. Finalizarea evaluării candidaților pentru colegiile din cadrul CSM, precum și formarea și funcționarea acestora, fac parte din angajamentele privind reformarea organelor de administrare a sistemului judecătoresc”, a opinat ministra.

Astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii /CSM/ a decis convocarea pe 19 decembrie a Adunării Generale a Judecătorilor. Evenimentul ar urma să fie organizat la Palatul Republicii.

Ultima Adunare Generală a Judecătorilor a avut loc pe 28 aprilie 2023. La aceasta au participat peste 300 de magistrați.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:6,17 m/s
Sat
-0
Sun
2
Mon
3
Tue
8
Wed
7
Arhivă Radio Chișinău