Kylian Mbappe a fost nominalizat în premieră pentru trofeul Balonul de Aur
-
10 Octombrie 2017 13:30
Atacantul francez Kylian Mbappe a fost inclus, în premieră, pe lista jucătorilor nominalizați pentru trofeul Balonul de Aur ediția 2017, pe care figurează, între alții, portughezul Cristiano Ronaldo și argentinianul Lionel Messi, cele două marți vedete ale fotbalului mondial.
Mbappe, în vârstă de 18 ani, a fost protagonistul unui transfer spectaculos în această vară, la capătul unui sezon în care s-a făcut remarcat în tricoul lui AS Monaco, echipă cu care a câștigat titlul de campion al Franței și a atins semifinalele Ligii Campionilor, performanțe la realizarea cărora tânărul internațional francez a avut o contribuție importantă. El a fost împrumutat în luna august de AS Monaco la rivala Paris Saint-Germain, cu o opțiune de cumpărare, la finalul sezonului viitor, în valoare de 145 milioane euro, plus bonusuri de 35 milioane euro.
Portughezul Cristiano Ronaldo a câștigat anul trecut, pentru a patra oară în cariera sa, Balonul de Aur atribuit de revista France Football, fiind considerat și anul acesta favorit, după ce a cucerit pentru al doilea an consecutiv trofeul Champions League cu Real Madrid.
Începutul acestui sezon pare să-l favorizeze, însă, pe marele său rival, argentinianul Lionel Messi, care are în palmares cinci Baloane de Aur, ultimul dintre ele obținut în 2015. Messi a marcat până în prezent 14 goluri în 11 partide disputate în toate competițiile, ajutând-o pe FC Barcelona să câștige toate meciurile jucate de la startul noii ediții a campionatului Spaniei.
Un alt pretendent la câștigarea Balonului de Aur este brazilianul Neymar, care a devenit în această vară cel mai scump fotbalist din istorie, după ce Paris Saint-Germain a achitat 222 milioane de euro pentru a-l transfera de la FC Barcelona. Neymar este cotat, însă, cu șanse minime să se impună în lupta cu Ronaldo și Messi, la fel ca și portarul italian Gianluigi Buffon, finalist al Ligii Campionilor cu Juventus Torino, în sezonul trecut.
Pe lista celor 30 de jucători nominalizați la câștigarea Balonului de Aur mai figurează, între alții, polonezul Robert Lewandowski (Bayern Munchen), argentinianul Paulo Dybala (Juventus Torino), uruguayanul Luis Suarez (FC Barcelona) și englezul Harry Keane (Tottenham).
Echipa cu cei mai mulți reprezentanți pe această listă este Real Madrid, deținătoarea trofeului Champions League (7), în timp finalista ediției trecute a Ligii Campionilor, Juventus Torino, are doi reprezentanți, la fel ca și formațiile Atletico Madrid, Chelsea Londra, FC Liverpool, Bayern Munchen și FC Barcelona.
Pe țări, Franța este cea mai bine reprezentată, cu patru jucători, urmată de Brazilia, Spania și Belgia, cu câte trei reprezentanți.
Iată cum se prezintă lista dată publicității de France Football:
Portari Jan Oblak (Slovenia/Atletico Madrid), David De Gea (Spania/Manchester United), Gianluigi Buffon (Italia/Juventus Torino);
Fundași: Marcelo (Brazilia/Real Madrid), Sergio Ramos (Spania/Real Madrid), Mats Hummels (Germania/Bayern Munchen), Leonardo Bonucci (Italia/AC Milan);
Mijlocași: Luka Modric (Croația/Real Madrid), N'Golo Kante (Franța/Chelsea Londra), Philippe Coutinho (Brazilia/FC Liverpool), Kevin De Bruyne (Belgia/Manchester City), Toni Kroos (Germania/Real Madrid), Sadio Mane (Senegal/FC Liverpool), Isco (Spania/Real Madrid);
Atacanți: Neymar (Brazilia/Paris Saint-Germain), Paulo Dybala (Argentina/Juventus Torino), Luis Suarez (Uruguay/FC Barcelona), Dries Mertens (Belgia/SSC Napoli), Robert Lewandowski (Polonia/Bayern Munchen), Harry Kane (Anglia/Tottenham), Edin Dzeko (Bosnia/AS Roma), Antoine Griezmann (Franța/Atletico Madrid), Radamel Falcao (Columbia/AS Monaco), Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona), Pierre-Emerick Aubameyang (Gabon/Borussia Dortmund), Edinson Cavani (Uruguay/Paris Saint-Germain), Karim Benzema (Franța/Real Madrid), Cristiano Ronaldo (Portugalia/Real Madrid), Eden Hazard (Belgia/Chelsea Londra), Kylian Mbappe (Franța/Paris Saint-Germain)