Kremlinul exclude extrădarea către SUA a fostului consultant al NSA, Edward Snowden
-
16 Iulie 2018 18:07
Kremlinul a dezmințit luni, 16 iulie, zvonurile cu privire la intenția Moscovei de a-l preda Statelor Unite pe Edward Snowden, fostul consultant al Agenției americane pentru Securitate Națională (NSA) refugiat în Rusia de cinci ani, afirmând că o astfel de posibilitate este ''absolut inacceptabilă'', relatează EFE.
''Nu au absolut nicio legătură (cu realitatea), nu se pune problema să fie discutată această chestiune'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat postului rus RT.
O atitudine similară a avut-o luna trecută și ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, care a exclus că soarta fostului consultant al NSA va fi temă de discuție la summitul dintre președinții american, Donald Trump, și rus, Vladimir Putin, de la Helsinki.
''Îi respectăm drepturile și nu-l putem expulza împotriva voinței sale'', a declarat cu acel prilej Lavrov, la postul britanic Channel4.
Snowden a dezvăluit în 2013 informații cu privire la amploarea programelor de supraveghere ale SUA.
Fost angajat al CIA și al unui contractor al Agenției Naționale pentru Securitate (NSA), Snowden este pus sub urmărire de către autoritățile din Statele Unite pentru declasificarea de documente secrete și pentru predarea câtorva zeci de mii de documente guvernamentale unor jurnaliști. El s-a refugiat în Rusia, locul în care se găsește fiind ținut secret de autorități. În 2017, Rusia i-a prelungit cu trei ani permisul de rezidență, iar începând cu anul 2020 Snowden ar putea cere cetățenia rusă.
Sursa: Agerpres