Kremlinul a anunțat condițiile publicării stenogramelor convorbirilor dintre Vladimir Putin și Donald Trump

  • 30 Septembrie 2019 18:25
Kremlinul a anunțat condițiile publicării stenogramelor convorbirilor dintre Vladimir Putin și Donald Trump

Publicarea stenogramelor convorbirilor dintre președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele SUA, Donald Trump, este posibilă doar cu acordul reciproc al părților, iar dacă astfel de propuneri vor veni din partea Washingtonului, Moscova este gata să le discute, a declarat secretarul de presă al șefului statului rus, Dmitri Peskov, comentând declarația președintelui comisiei speciale pentru anchetă din Camera Reprezentanților a Congresului SUA, Adam Schiff, potrivit căreia reprezentanți ai Partidului Democrat al SUA intenționează să afle conținutul discuțiilor dintre Putin și Trump.

"Desigur, într-o anumită măsură, publicarea este posibilă, însă doar cu acordul reciproc al părților, existând o practică diplomatică în acest sens. Dar, în mare, practica diplomatică nu prevede astfel de publicări. În cazul în care vor exista semnale din partea americanilor, noi suntem gata să le discutăm" - a declarat Peskov.

Reprezentantul Kremlinului a ținut să sublinieze că asemenea solicitări și toate "procesele care au loc în jurul acestui subiect în SUA reprezintă, evident, o problemă internă a SUA", iar Rusia nu s-a amestecat și nu intenționează să se amestece, transmite Tass, citat de rador.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:6,17 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău