Klaus Iohannis participă astăzi la Congresul PPE. Siegfried Mureșan candidează pentru funcția de vicepreședinte

  • 20 Noiembrie 2019 09:10
Klaus Iohannis participă astăzi la Congresul PPE. Siegfried Mureșan candidează pentru funcția de vicepreședinte

Președintele României Klaus Iohannis va participa, miercuri și joi, la Congresul PPE organizat la Zagreb, în Croația, unde vor fi aleși președintele, vicepreședinții și secretarul general al formațiunii. Printre candidații la funcția de vicepreședinte al PPE este și europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, informează Mediafax.

Partidul Popurlarilor Europeni va organiza, miercuri și joi, la Zagreb, Croația, congresul său statutar, unde vor fi aleși în conducerea formațiunii președintele, zece vicepreședinți, un trezorier și un secretar general. Aproape 2.000 de participanți din 40 de state au fost invitați să participe la Congresul din Zagreb, potrivit sursei citate.

"Găzduit de premierul Croației și liderul partidul HDZ, Andrej Plenkovic, președintele PPE Joseph Daul, secretarul general PPE Antonio Lopez-Isturiz, congresul din Zagreb se va concentra pe politicile eficiente de combatere a schimbărilor climatice, pe investirea în tinerele generații și a Balcanilor de Vest", potrivit unui comunicat emis de PPE.

 La funcția de lider al PPE singurul candidat este președintele în exercițiu al Consiliului European, Donald Tusk.

 Pentru cele zece funcții de vicepreședinți candidează Siegfried Mureșan (România), David McAllister (Germania), Helen McEntee (Irlanda), Averof Neofytou (Cipru), Petteri Orpo (Finlanda), Franck Proust (Franța), Paulo Rangel (Portugalia), Ivan Stefanec (Slovacia), Antonio Tajani (Italia), Esther De Lange (Olanda), Mariya Gabriel (Bulgaria) și Johannes Hahn (Austria).

Printre șefii de stat sau de guvern din PPE care vor participa se numără și președintele Klaus Iohannis.

Pe lista șefilor de stat invitați la Congres se mai află președintele cipriot Nikos Anastasiades, cancelarul german Angela Merkel, premierii bulgar Boiko Borisov, leton Krisjanis Karins, grec Kyriakos Mitsotakis și irlandez Leo Varadkar.

De asemenea, vor participa și președintele în exercițiu al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, președintele ales al Comisiei Europene Ursula von der Leyen și liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Au mai fost invitați liderii opoziției Silvio Berlusconi (Italia), Pablo Casado (Spania), Adrian Delia (Malta), Frank Engel (Luxembourg), Janez Jansa (Slovenia), Ulf Krestersson (Suedia), Gabrielius Landsbergis (Lituania), Jean Leonetti (Franța), Petteri Orpo (Finlanda), Soren Pape Poulsen (Danemarca), Rui Rio (Portugalia), Grzegorz Schetyna (Polonia) și Marek Vyborny (Cehia).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:90 %
Vint:4,63 m/s
Fri
4
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Arhivă Radio Chișinău