Klaus Iohannis, despre vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Rusia: România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE

  • 13 August 2020 12:01
Klaus Iohannis, despre vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Rusia: România este parte din UE și încheie precontracte cu entități din UE

Președintele României Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că “nu există nicio validare externă pentru vaccinul anti-COVID” anunțat de Rusia și că România este parte din Uniunii Europene și încheie precontracte cu entități din UE.

Anunțul președintelui României, din cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, a fost făcut în contextul în care Rusia a anunțat marți că a înregistrat primul vaccin anti-COVID, veste care a ridicat multe semne de întrebare în rândul comunității experților internaționali din sănătate, informează caleaeuropeana.ro

“Este important pentru români să știe că în UE nu există un vaccin acceptat, aprobat însă UE sprijină mai multe proiecte de cercetare și sperăm ca într-un viitor apropiat să beneficiem de un vaccin COVID-19. România este parte din acest efort și s-a înscris în prima etapă pentru 10 milioane de doze, atunci când primul vaccin va fi disponibil în UE. Dar la acest moment în care discutăm nu există un vaccine aprobat în UE”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Întrebat despre vaccinul anunțat de Rusia, președintele a răspuns: “România este parte din Uniunea Europeană și încheie precontracte cu entități din Uniunea Europeană. Nu există nicio validare externă pentru acel vaccin pe care l-ați menționat”.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat marți că Rusia a devenit prima țară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19, după mai puțin de două luni de testare pe oameni și înaintea testelor finale, anunț primit cu rezerve de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de comunitatea științifică.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău