Kievul avertizează că Moscova pregătește o nouă criză a gazelor
-
03 Mai 2019 11:28
Șeful companiei ucrainene Naftogaz, Andri Kobolev, avertizează că Rusia intenționează să provoace o criză artificială a gazelor în Ucraina, în cursul lunii ianuarie a anului viitor - potrivit redacției ucrainene a postului de radio Vocea Americii.
„Scopul rușilor este să creeze o criză artificială după 2019, începând cu 1 ianuarie 2020, așa cum s-a întâmplat și în 2009, adică acum zece ani. Vor încerca să provoace o criză care să le permită să-și impună interesele" - a explicat Kobolev. În opinia sa, probabilitatea unei astfel de crize este foarte mare și poate fi calificată drept un nou război al gazelor, astfel încât toată lumea - de la președinte și ministere la compania Naftogaz - trebuie să acționeze pentru a contracara planurile Rusiei.
Andri Kobolov a mai declarat că nu înțelege poziția pe care o are Gazprom la negocieri și crede că Rusia tergiversează discuțiile în mod intenționat. "Mesajul nostru principal se referă, în primul rând, la situația dificilă legată de contractul privind tranzitul de gaze pe teritoriul Ucrainei după anul 2019. Avem un acord care expiră, iar Gazprom are o poziție de neînțeles în cadrul discuțiilor. Considerăm că Rusia trage de timp" - a adăugat șeful companiei ucrainene Naftogaz.
Sursa: Rador