Kazahstanul amnistiază persoane arestate în timpul revoltelor din luna ianuarie

  • 02 Noiembrie 2022 18:50
Kazahstanul amnistiază persoane arestate în timpul revoltelor din luna ianuarie

Președintele Kazahstanului, Kasîm Jomart-Tokaev, a semnat miercuri o lege de amnistie pentru persoanele arestate în timpul revoltelor violente care au zguduit în luna ianuarie cea mai mare țară din Asia Centrală, transmite AFP.

''Legea privind amnistia a fost semnată de șeful statului'', arată un scurt anunț publicat pe website-ul administrației prezidențiale de la Astana.

Legea nu a fost încă publicată, dar potrivit proiectului de lege votat de Senat și Majilis (cele două camere ale parlamentului kazah) sunt vizate ''persoanele care între 4 și 7 ianuarie 2022 au comis infracțiuni legate de revolte sau de reprimarea lor''.

Conform unui document consultativ publicat la finalul lunii septembrie de Parchet, aproximativ 1.500 de persoane ar putea fi vizate de noua lege. Este vorba nu doar de manifestanți, dar și de membri ai forțelor de ordine pentru arestări care au antrenat moartea sau au adus atingeri grave sănătății.

Concret, persoanelor deja condamnate le va fi șters cazierul judiciar, iar persoanele care sunt în detenție, dar încă sunt nejudecate, vor fi eliberate.

Lista persoanelor amnistiate nu a fost publicată, însă președintele Jomart-Tokaev a avertizat de mai multe ori că această măsură nu se va aplica participanților la revoltă pentru cele mai grave capete de acuzare, în special pentru ''tentativă de lovitură de stat''.

Măsura intervine cu trei săptămâni înaintea alegerilor prezidențiale anticipate, prevăzute pentru 20 noiembrie.

Revoltele, soldate cu 238 de morți conform bilanțului oficial, au început în 2 ianuarie 2022 în vestul Kazahstanului ca reacție la creșterea masivă a prețului gazului petrol lichefiat (GPL), carburant folosit pe scară largă în țara central-asiatică. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău