Radio România Chișinău vă prezintă frânturi din viața unui basarabean plecat peste hotare, cu bucuriile, tristețile, dar mai ales provocările ce apar în fața celor care au luat drumul străinătății.

Autor: Ina Guțu, stabilită în Marea Britanie

 La sfârșitul lunii ianuarie se împlinește un an de când m-am mutat în Marea Britanie. Zilele acestea retrăiesc cumva momente asemănătoare. Diferența este că acum sunt mult mai pregătită pentru ce urmează. Ca și acum un an sunt în căutarea unui loc de muncă după ce compania în care m-am angajat, la scurt timp după ce am ajuns în această țară, s-a închis. De fapt, producătorul general din Danemarca a decis să o mute în Polonia și Bulgaria. Unii spun că din cauza Brexitului...

Despre lecțiile învățate în calitate de muncitoare necalificată în fabrică, după  aproape 10 ani de activitate ca și jurnalistă, o să povestesc în unul din episoadele viitoare. Astăzi aș vrea să împărtășesc din ce și cum m-am simțit la început.

Atunci când decizi să părăsești Moldova trebuie să fii conștient că lași în urmă aproape tot, pe tine cel de altădată: profesorul, educatorul, medicul, agentul de vânzări, agentul de turism, întreprinzătorul, economistul, asistentul social, ghidul, bibliotecarul, oricine ai fi fost tu anterior și câte facultăți și mastere ai fi absolvit (nu mă refer la studenți si nici la multele sau puținele cazuri ale celor care ajung în străinătate și lucrează în același domeniu sau la același nivel de calificare). Lași în urmă ce ai fost tu înainte și îmbraci hainele de constructor, instalator, măcelar, muncitor, vânzător, paznic, supraveghetor, camerist...  Ce este important să iei cu tine, cruciale cred pentru a rezista în noua viață, sunt caracterul, capacitatea de adaptare la situații nu întotdeauna comode, capacitatea de ați urma scopurile indiferent de mijloace și a nu te bloca în lupte interioare rude cu depresia... Până la urmă, nevoile de hrană, apă și adăpost,  după cum le-a conceptualizat psihologul american Abraham Maslow, sunt aceeași, indiferent că ești premier sau om al străzii. Până nu îți sunt îndeplinite necesitățile de bază, nu ai cum să te gândești la recunoaștere socială sau dezvoltare personală...

Așa încât, într-o țară străină când te muți și începi viața de la zero, cred că se aplică foarte bine principiul Darwinian. Suparviețuiește fizic și psihic cel care are în gene abilități sociale și de adaptare, cel care vede oportunități în lucruri mici și găsește bucurii și lecții de viață acolo unde alții se blochează…

Dar să revenim la primul loc de muncă. După ce am căutat și întrebat peste tot, am trimis CV-uri și scrisori de intenție și nu am primit niciun răspuns, am mers - așa cum o fac aproape toți imigranții din estul Europei veniți fără vreun contract de muncă -  la agențiile de recrutare. În orașul unde stau sunt zeci asemenea agenții care angajează forță de muncă ieftină și sezonieră pentru fabricile și depozitele din apropiere. Într-o săptămână poți munci în trei fabrici diferite, făcând lucruri diferite. Nu e nicio teorie complicată legată de îndeletniciri. De cele mai multe ori, ești văzut și ai rolul unei simple unelte, un robot. Cu cât împachetezi, înșurubezi, urci și aranjezi pe rafturi cutii sau produse, cântărești și sigilezi mai repede decât o mașină, cu atât ești mai bun și ai șansa să te sune de la agenție pentru a-ți oferi și a doua zi de muncă.

Am fost printre norocoși. Agenția la care m-am înscris, a cincea pe care o vizitasem în decurs de două zile, mi-a găsit repede de lucru - într-o fabrică de asamblat și testat termostate.

Din ce aveam să aflu mai târziu, era printre cele mai bune locuri de muncă din oraș pentru cei care muncesc prin agenții. Foarte cald în interior, cu două pauze de ceai și posibilitatea să mergi la baie când vrei, cu sâmbăta și duminica liberă. Mulți dintre imigranți nu se bucură de asemenea privilegii. Încep serviciul la 4:00,  5:00  dimineața, sau în ture de noapte, pot sta toată ziua în frig ridicând greutăți, la temperaturi sub zero grade, în frigidere sau depozite imense - locuri de muncă unde foarte rar întâlnești englezi. Cei mai mulți sunt polonezi, români, bulgari, baltici, asiatici sau din țări foste colonii ale Marii Britanii.

Așa arată începuturile pentru mulți dintre conaționali până ajung să își finanțeze niște cursuri, sau o facultate, și reușesc să  mai urce puțin pe scara socială…

Cel mai probabil, dacă după Brexit s-ar decide ca toți muncitorii străini să plece în țările lor, Marea Britanie va trebui să importe imigranți, altfel nu ar avea cine să le construiască casele și toți zgârie-norii, să le împacheteze fructele și legumele de pe rafturi, cine să le ambaleze miile de buchete de flori din aproape fiecare magazin alimentar în care intri, cine să le taie carnea și să o sorteze, cine să le pună în cutii papucii… Sunt locuri de muncă pe care localnicii nu și le doresc, preferând mai degrabă să profite de sistemul darnic de beneficii. Frazele unor politicieni de la Londra precum că imigranții iau locurile de muncă ale britanicilor pot spune, din propriile observații, că sunt populiste și au ca efect ghidarea cârdurilor de votanți spre scopuri mai mult sau mai putin ascunse.

În fabrică mi-am petrecut întregul an, finanțându-mi, pe de altă parte, o viață paralelă, de altădată: cea de jurnalistă pasionată de cultură - de cărți, de spectacole și filme, de poezie, de dansurile lor istorice, de oameni interesanți, de istoria orașului și a Regatului, de tot ce mă înconjoară…

În paralel, am fost acceptată ca voluntară într-un magazin de cărți și muzică a unei organizații de caritate. Așa încât, sâmbetele, le petreceam sortând, așezând pe rafturi și vânzând cărți, discutând cu alți voluntari sau diferiți cumpărători pasionați de cărți. De la acest magazin de cărți, Oxfam Books and Music, situat în Piața Saint Paul din centrul orasului Bedford, și la care cred că voi mai reveni în relatările mele, a pornit procesul ireversibil al integrării mele în Marea Britanie…

În concluzie, nu e un lucru ușor să treci peste mândrie, orgoliu, rușine, toate aceste sentimente care te încearcă atunci când, după ce acasă ai fost recunoscut și ai avut o carieră, ajuns ca și imigrant într-o țară străină, faci lucruri sub nivelul tău de calificare. Astea mi se par printre marile provocări în străinătate: să duci lupte grele cu tine însuți și să ieși din aceste bătălii, de fiecare dată, câștigat, fără să îți pierzi demnitatea și respectul de sine, fără să te abați de la țelul pe care ți l-ai propus și stelele pe care vrei să le atingi.

Per aspera ad astra!