Cea mai mare parte a bagajelor, cu o mică selecție din lucrurile trebuincioase într-o țară cu câmpuri înverzite tot anul, le-am trimis colet de la Chișinău, cu microbuzul. Zeci sau poate sute de mijloace de transport spre țări și orașe îndepărtate, conectează, săptămânal, prin schimburi de bunuri și produse, jumătățile de familie ale basarabenilor. Brânza de oi, carnea și vinul de casă, mierea și miezul de nucă, bomboanele, halvaua și salamurile din Moldova, sunt printre cele mai așteptate bunătăți aici în Marea Britanie, după cum aveam să aflu mai târziu.

Îmi aduc aminte primele zile după ce am ajuns și mi-am despachetat cele două genți de haine și cărți. Nu mai trăiam deloc entuziasmul cu care veneam în vacanțe sau în vizite profesionale, mă încerca mai degrabă un sentiment de îngrijorare. În pofida profesiei mele de jurnalist, meserie care te pregătește foarte bine pentru lucruri imprevizibile, a studiilor făcute în România, a călătoriilor și experienței trăite în Statele Unite, a limbii engleze pe care o vorbesc cât de cât, a unui cămin plin de căldură și susținere oferite de membrii familiei mele de aici, nu știam de unde și cu ce să încep.

Mă întreb cât de dificil le este sau le-a fost, și cât de vulnerabili se simt în fața a ceea ce urmează și descoperă, sutelor de mii de basarabeni împrăștiați în întreaga lume, în țări îndepărtate, unde se vorbesc limbi străine, fără suficienți bani, unde nu au un loc să doarmă, ce să mănânce, și nu sunt așteptați de nimeni...

Sunt sigură că aproape fiecare basarabean plecat, în special în anii dinaintea accederii României în Uniunea Europeană (intrarea României în UE a oferit posibilitatea pentru sute de mii de cetățeni moldoveni să plece în străinătate legal, cu cetățenie română) are o poveste ce poate să se desfășoare pe sute de pagini de roman. Sute de mii de istorii, multe dintre ele dramatice, încă nespuse, sau care sunt prea dureroase pentru a putea fi împărtășite vreodată...

Un loc de trai, un loc de muncă, grădiniță, școală, medic- sunt o altă parte dintre multele provocări pentru noii veniți. Dar despre unele voi vorbi în următoarele episoade.

Acum un an, când am ajuns în țara ploilor, cum îmi place să spun despre Marea Britanie, am așternut pe hârtie câteva dintre primele impresii, multe dintre care, recunosc, s-au schimbat între timp...Redau câteva fragmente:

Marți, 5 februarie 2019

”Am o săptămână și trei zile de când sunt în Bedford, venită pentru o perioadă încă nici eu nu stiu cât de scurtă sau lungă... Nu știu sigur nici cât de inspirată a fost decizia de a pleca  acum și a lăsa în urmă proiectele și tot ce am făcut cu multă pasiune...

Străbat aproape zilnic străzile acestui orășel din apropierea Londrei, cu grădini înflorite iarna și oameni din toate colțurile lumii.

Englezii îmi par reci, plini de un fel de politețe exagerată, care mă face să mă simt nesigură pe mine - nu-ți  permit să înțelegi, dincolo de cuvintele pompoase,  ce cred cu adevărat. Am decis însă să nu mă las prea mult afectată de acest aspect. Sunt totuși impresiile la doar câteva zile. Admir în schimb parcurile lor cu peisaje de poveste. Mă simt personaj principal într-un roman cu final necunoscut. Am timp să explorez și să mă plimb. Merg mult pe jos, zilnic aproape câte două ore. Ascult în căști diferite posturi ale Radio BBC. Încerc să nu mă îndepartez prea mult de pasiunea mea, radioul, și visez că într-o zi voi scrie și înregistra reportaje pentru unul din aceste posturi.

După acest scurt timp petrecut aici, constat, cu tristețe, că am venit cu o încredere în forțele mele cam exagerată, aș spune, și o imagine idealistă a vieții mele de aici. Un loc de muncă, orice fel de muncă, mi-ar oferi libertatea financiară să explorez și să mă integrez mai repede. Dar nu e o misiune ușoară.  Având experiența pozitivă din Statele Unite, unde mi-am petrecut verile în timpul studenției lucrând în restaurante, magazine de haine, cofetării și cafenele, aș putea începe de aici, până înțeleg mai bine cum stau lucrurile, îmi fac noi cunoștințe, încep să vorbesc mai sigur și mai hotărât engleza. M-am gândit că Marea Britanie și Statele Unite se aseamănă. Dar nu este așa.

După destul de puține interacțiuni cu localnicii, mi-am dat seama că americanii și englezii sunt atât de diferiți. Primii îmi par liberi și non-critici, britanicii îmi par rezervați și conservatori.  Poate eu nu mai sunt la fel și privesc lucrurile altfel. Poate și britanicii sunt sătui de imigranți care continuă să le invadeze țara și să le schimbe orânduirile tradiționale de secole. Poate lucrurile sunt altfel acum și în Statele Unite. Cert este că am întrebat peste tot, de la magazine de cărți și haine până la cofetarii, cafenele și pizzerii. Am trimis cv-uri și scrisori de intenție online dar nu am încă niciun răspuns de nicăieri” - scriam la începutul lunii februarie.

Nu aveam încă niciun răspuns, dar totuși mi-am propus sa adun încrederea, determinarea și forța unui om care are totul la dispoziție pentru a porni de oriunde, și oricât de jos, și a ajunge acolo unde visează.