Printre cei testați pozitiv se află însuși premierul care a anunțat că intră în izolare dar va continua să conducă guvernul prin intermediul videoconferințelor. Anterior, Prințul Charles, primul în linia de succesiune a tronului britanic, a fost și el depistat pozitiv cu coronavirus. Numărul morților și al celor infectați se dublează la fiecare trei-patru zile, dar răul cel mare abia urmează, avertizează specialiștii care prognozează un apogeul al infectărilor pe la mijlocul lunii aprilie.  În prezent în Marea Britanie sunt peste o mie de morți și 17.000 de infectați.

E o zi frumoasă de primăvară, cu soare fierbinte, cer senin și grădini cu flori multicolore. Altădată, astfel de zile, pe care britanicii le apreciază poate mai mult ca alte națiuni, ar fi scos pe străzi, în parcuri, părinții cu copii, după programul de școală, bătrâneii ținându-se de mână. Dar astăzi nu este o zi obișnuită, iar vremurile pe care le trăim sunt fără precedent…

Odată cu instituirea carantinei, străzile principale ale orașului Bedford, în apropiere de Londra, sunt aproape goale. În fața caselor e plin de mașini staționate, semn că sutele de angajați, care umpleau autogara centrală din oraș, sau stația de trenuri, își petrec ziua între pereții proprilor case. În parcul central, cu căștile în urechi și păstrând distanță rezonabilă între ei, văd tineri care aleargă, supravegheați de un echipaj de poliție. Unii își plimbă patrupedele, de asemenea în ritm alert. În Marea  Britanie, conform regulelor de carantină, ai voie să ieși în parc o dată pe zi pentru exerciții fizice, doar împreună cu membrii familiei sau persoanele cu care locuiți într-o casă, menținând distanța socială față de alți trecători. Cimitirul care se mărginește dintr-un capăt într-altul cu parcul, cu pietre funerare înegrite de vreme, îngeri din piatră cu aripi erodate și copaci înfloriți, a devenit un loc de refugiu pentru vii în vremuri în care moartea te pândește invizibilă la fiecare colț. Oamenii se plimbă sau aleargă pe cărările înguste dintre cruci. Niște raze de lumină ce sfidează întunericul, incertitudinea și frica ce se lasă lent și pătrunde în noi ca o ceață rece și densă de toamnă târzie.

În centrul orașului doar farmacia și magazinele alimentare sunt deschise.  Singurii trecători au rucsace în spate, semn că vin de la muncă, și probabil sunt antrenați în activități cheie. Unii sunt cu sacoșe cu produse alimentare în mâini. Centrul orașului este aproape gol. Doar oamenii străzii nu sunt alarmați, stau la povești pe câte o bancă. Pentru ei nu s-a schimbat nimic. Doar o nouă amenințare în plus la moarte. Alături de cea din cauza frigului, foamei care îi pândește de când se știu, acum s-a mai adâugat cea din cauza unui virus care a oprit întreaga planetă în loc. În plus, nimeni nu îi poate acuza că nu respectă regulele carantinei. Ei de asemenea s-au baricadat în propria casă – pe stradă.

Ca să nu se lase pradă disperării și fricii, unii oamenii își lipesc curcubeie desenate pe geamuri. Alții scriu mesaje pozitive pe garduri : ”Zâmbește, și acest lucru este contagios!”.

Cu atâtea vești despre moarte, despre cum un virus incinerază mii de pagini de istorie vie la nivel mondial - generația celor care au trecut prin războaie, foamete, masacre,  dar au continuat să rămână îndrăgostiți de viață-  este greu să îți păstrezi optimismul.

Acest virus este probabil încercarea supremă pe care trebuie să o depășim cu toții pentru a învăța să ne bucurăm din nou de acest dar care se numește viață, să înțelegem pe deplin cât de fericiți am fost.