Jumătate dintre ghețarii lumii riscă să dispară până în anul 2100

  • 09 Ianuarie 2023 08:53
Jumătate dintre ghețarii lumii riscă să dispară până în anul 2100

Jumătate dintre ghețarii de pe Pământ, în special cei de dimensiuni mici, sunt condamnați la dispariție până la sfârșitul secolului din cauza schimbărilor climatice, conform unui studiu publicat în revista Science, transmite digi24.ro.

Studiul oferă cele mai precise proiecții de până în prezent cu privire la viitorul a aproximativ 215.000 de ghețari din întreaga lume. Autorii spun însă că încă este timp pentru evitarea unor schimbări majore. 

„Cred că există o mică licărire de speranță și un mesaj pozitiv în studiul nostru, pentru că ne spune că putem face diferența, că acțiunile contează", a declarat Regine Hock, coautoare a cercetării, potrivit Agerpres.

Studiul a luat în calcul mai multe scenarii ale încălzirii globale (+1,5 grade Celsius, +2 grade Celsius, +3 grade Celsius și +4 grade Celsius).

În cazul în care creșterea temperaturii este limitată la 1,5 grade Celsius peste valorile din era preindustrială - cel mai ambițios obiectiv al Acordului de la Paris asupra climei - atunci 49% dintre ghețarii lumii vor dispărea până în 2100. Această pierdere va reprezenta aproximativ 26% din masa totală a gheții, dat fiind că vor fi afectați în special ghețarii de mici dimensiuni.

În acest scenariu, cercetătorii estimează că nivelul mării va crește cu aproximativ 9 centimetri (o creștere care se va adăuga la cea asociată, de exemplu, cu topirea calotelor glaciare).

„Regiunile cu gheață relativ redusă, cum ar fi Alpii, Caucazul, Anzii sau vestul Statelor Unite, își pierd aproape toată gheața până la sfârșitul secolului, indiferent de scenariul emisiilor", a explicat Regine Hock, cadru didactic la Universitatea din Oslo. În cazul în care creșterea temperaturii ajunge la 4 grade Celsius - cel mai sumbru scenariu analizat - ghețarii cei mai mari, de exemplu cei din Alaska, vor fi mai afectați. Ar dispărea 83% dintre ghețari, ceea ce reprezintă 41% din masa totală a gheții și o creștere cu 15 centimetri a nivelului mărilor.

„S-ar putea să nu pară mult, 9 cm până la 15 cm" a declarat Regine Hock, care a studiat ghețarii întreaga sa carieră. Însă, aceste niveluri reprezintă o "mare sursă de îngrijorare" deoarece cu cât sunt mai mari cu atât vor provoca inundații majore în caz de furtuni și, prin urmare, "mult mai multe daune".

Ceea ce se întâmplă deja - nivelul mărilor crește cu aproximativ 3 mm în fiecare an. Ghețarii vor dispărea din Europa Pentru moment, lumea se îndreaptă către o încălzire cu 2,7 grade Celsius, ceea ce ar conduce la o deglaciație aproape completă în Europa centrală, vestul Canadei și Statele Unite, chiar și în Noua Zeelandă.

Aceste proiecții, care sunt mai alarmante comparativ cu cele utilizate în prezent de experții în climă ai ONU din Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC, sau GIEC după denumirea în limba franceză), au fost posibile datorită datelor noi cu privire la variațiile de masă ale fiecărui ghețar din lume în ultimele decenii. Aceste date au făcut posibilă o mai bună calibrare a modelului matematic folosit pentru a anticipa viitorul.

De asemenea, au fost luate în considerare procese care nu fuseseră integrate în studiile anterioare, cum ar fi efectul acoperirii ghețarilor cu resturi, sau desprinderea aisbergurilor din unii ghețari. Ghețarii studiați nu reprezintă decât "1% din toată gheața de pe Pământ", dar sunt "mult mai sensibili" comparativ cu alte zone cu gheață deoarece sunt adesea situați în regiuni în care temperaturile sunt mai apropiate de punctul de topire.

Astfel, ei „au contribuit în ultimele trei decenii la creșterea nivelului mărilor aproape la fel de mult ca și calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica luate împreună", a subliniat Hock. Dispariția ghețarilor va avea consecințe și asupra resurselor de apă.

Ei reprezintă un important rezervor de apă pentru aproximativ 2 miliarde de persoane. "Vara, în numeroase regiuni, este cald și secetă, iar ghețarii compensează această pierdere de apă", a explicat cercetătoarea.

Iar pierderea lor "nu doar că va schimba sezonalitatea, (...) ci va exista și mai puțină apă în total". Traficul ambarcațiunilor pe râurile cu nivel redus, sau chiar turismul în zona ghețarilor mici, care sunt mai accesibili, vor fi de asemenea afectate. Limitarea dezastrului este încă posibilă, a subliniat Regine Hock. Însă, "dacă acest lucru se va întâmpla depinde de factorii de decizie".



Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:6,17 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău