Jumătate din fondurile prevăzute pentru medicamentele compensate au fost alocate

  • 04 August 2019 15:52
Jumătate din fondurile prevăzute pentru medicamentele compensate au fost alocate

Aproape 319 milioane de lei s-au alocat în primul trimestru pentru medicamente compensate. Suma este în creștere cu circa 46 de milioane față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru anul 2019, la compartimentul medicamente compensate au fost planificate 596 de milioane de lei.

Compania Națională de Asigurări în Medicină informează într-un comunicat de presă, citat de IPN, că a crescut și numărul rețetelor eliberate pentru preparatele respective.

În primele șase ale anului, au fost prescrise și achitate peste trei milioane de rețete, cu aproape 230 de mii mai mult față de perioada similară din 2018. Această creștere, spun autoritățile, se datorează faptului că din februarie unele medicamentele sunt oferite în mod gratuit din lista celor compensate parțial din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

În structura cheltuielilor pentru medicamente compensate, cea mai mare pondere revine preparatelor administrate în tratamentul de durată, și anume în cazul maladiilor cardiovasculare (45%) și diabetului zaharat (19,7%).

Lista medicamentelor compensate cuprinde 148 de denumiri comune internaționale. Aceasta poate fi consultată la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM – 0 800 99999 și accesată pe site-ul CNAM, la rubrica „Medicamente compensate”.

Un studiu prezentat recent a arătat că medicii și pacienții au parte de o lipsă de informare privind accesul la medicamentele compensate și există neconcordanțe între recomandările medicilor de specialitate și a medicilor de familie când vine vorba de eliberarea medicamentelor compensate către pacienți.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
11,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:89 %
Vint:7,2 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
7
Mon
9
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău