Judecătoria Chișinău s-ar putea muta în clădirea Ministerului Agriculturii
-
30 Septembrie 2017 09:25
După lungi căutări, se pare că autoritățile au identificat un sediu pentru Judecătoria Chișinău. Instanța ar putea să se mute în clădirea în care se află, în prezent, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului – pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 162.
Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va transmite din gestiunea sa Ministerului Justiției, cu titlu gratuit, două construcții, un garaj și un teren aferent, situate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 162, relatează BizLaw.ro
Clădirea cu o suprafață de aproximativ 2.000 de m2 ar putea să fie reconstruită pentru a asigura funcționarea Judecătoriei Chișinău, într-un sediu unic pentru toți cei 154 de judecători.
Autorii proiectului susțin că activitatea Judecătoriei Chișinău într-un sediu unic va asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice. Potrivit Studiului de fezabilitate privind optimizarea hărții instanțelor judecătorești, costul pentru construcția unui nou sediu pentru judecătoria Chișinău este de 519 euro/m2, iar pentru renovare ar fi nevoie de doar 285,2 euro/m2. Astfel, renovarea construcției identificate, potrivit documentației de Proiect-tip a unei clădiri pentru instanțele judecătorești din Republica Moldova și standardele europene, va oferi posibilitatea de a economisi circa 45% din costul total estimat pentru construcția unei clădiri noi pentru Judecătoria Chișinău.
Autorii inițiativei mai menționează că, până în prezent, în municipiul Chișinău nu a fost identificat un teren care ar corespunde necesităților pentru construcția unei clădiri noi pentru Judecătoria Chișinău.