Johnson&Johnson anunță date medicale care sprijină administrarea unei doze de rapel pentru vaccinul său

  • 22 Septembrie 2021 09:38
Johnson&Johnson anunță date medicale care sprijină administrarea unei doze de rapel pentru vaccinul său

Dozele de rapel determină o creștere a eficacității vaccinului Johnson&Johnson împotriva maladiei COVID-19, potrivit unor date medicale noi publicate marți de compania americană, informează AFP, citat de AGERPRES.

Serul produs de J&J a fost conceput inițial pentru a fi administrat sub forma unui vaccin monodoză. Dar, după ce a doua doză a fost injectată la aproximativ două luni (56 de zile) după prima doză, nivelurile de anticorpi detectați au crescut "de patru până la șase ori", a anunțat compania farmaceutică americană într-un comunicat.

Eficacitatea acestui vaccin împotriva cazurilor simptomatice ale maladiei COVID-19 la cel puțin 14 zile după administrarea dozei de rapel a fost de 75% și de 100% împotriva formelor grave ale bolii, conform datelor furnizate de un studiu clinic desfășurat în mai multe țări pe persoane cu vârste de peste 18 ani.

În Statele Unite, eficacitatea împotriva cazurilor simptomatice (moderate și grave) a crescut până la 94% după administrarea dozei de rapel.

Cu titlu de comparație, potrivit celor mai recente date ale studiului clinic inițial, bazat pe o singură doză de vaccin J&J, eficacitatea acestui ser în Statele Unite împotriva cazurilor simptomatice era de 70%.

Potrivit companiei Johnson&Johnson, variantele aflate în circulație ale noului coronavirus reduc eficacitatea acestui vaccin împotriva formelor grave ale bolii.

În același timp, nivelurile de anticorpi sunt încă ridicate atunci când a doua doză este administrată, după șase luni de la injectarea primei doze: ele cresc de nouă ori la o săptămână după injectare și de 12 ori la patru săptămâni după administrarea dozei de rapel.

Compania americană a precizat că a transmis aceste date medicale către Agenția pentru alimente și medicamente (FDA) și că le va transmite în curând și altor autorități cu rol de reglementare medicală din lumea întreagă.

Informațiile publicate marți reprezintă o veste bună pentru cei 15 milioane de americani vaccinați cu serul anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson&Johnson. Administrația președintelui Joe Biden a anunțat că dorește să demareze o campanie de rapel pentru rezidenții adulți vaccinați cu serurile produse de Pfizer și Moderna, dar a precizat că așteaptă mai multe date medicale despre serul dezvoltat de Johnson&Johnson.

O decizie despre modalitățile de administrare a dozelor de rapel pentru vaccinul Pfizer este așteptată în zilele următoare în Statele Unite.

Totodată, J&J a publicat noi date medicale obținute între martie 2021 și sfârșitul lunii iulie 2021 despre eficacitatea vaccinului său la nivel global în condiții reale (în afara studiilor clinice) de la 390.000 de persoane vaccinate cu acest ser.

Potrivit acestui studiu în condiții reale, eficacitatea vaccinului J&J împotriva riscului de infectare este de 79% și de 81% împotriva riscului de spitalizare.

"Vaccinul nostru monodoză generează o reacție imunitară puternică și o memorie imunitară durabilă", a declarat în același comunicat Mathai Mammen, directorul departamentului de Cercetare și dezvoltare din cadrul companiei Johnson&Johnson. "Iar atunci când rapelul este administrat, protecția împotriva COVID-19 crește și mai mult", a adăugat el. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:79 %
Vint:2,57 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău