Joe Biden: Retragerea din Afganistan, ''cea mai bună decizie'' pentru SUA

  • 01 Septembrie 2021 08:52
Joe Biden: Retragerea din Afganistan, ''cea mai bună decizie'' pentru SUA

Cu un ton hotărât, președintele SUA Joe Biden și-a apărat marți decizia de a pune capăt războiului american din Afganistan, în pofida criticilor puternice la adresa operațiunilor de evacuare, haotice și marcate de un atentat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Vă dau cuvântul meu, din suflet. Sunt convins că aceasta este decizia corectă, o decizie înțeleaptă și cea mai bună decizie pentru America'', a declarat președintele american în cursul unui discurs solemn rostit la Casa Albă.



''Am fost o națiune în război de prea mult timp'', a spus președintele democrat, menționând că alegerea a fost ''simplă'' după acordul predecesorului său Donald Trump cu talibanii în 2020: ''Fie urmați angajamentul asumat de administrația anterioară și părăsiți Afganistanul, fie spuneți că nu vom pleca și vom trimite zeci de mii de soldați la război''.

''Alegerea reală a fost între plecare sau escaladare. Nu aveam de gând să prelungesc acest război etern și nu intenționam să prelungesc retragerea la nesfârșit'', a afirmat președintele american.

Evacuarea a fost marcată de un atentat revendicat de gruparea Stat Islamic din Khorasan (EI-K), soldat cu moartea a peste 100 de persoane, între care 13 soldați americani, în apropierea aeroportului din Kabul.

Joe Biden a avertizat marți grupul jihadist: ''Nu am terminat cu voi''. El a promis că va urma ''o strategie dură, nemiloasă, țintită și precisă, care urmărește teroarea acolo unde se află astăzi, nu acolo unde era acum două decenii''.

Statele Unite au început războiul împotriva Afganistanului după atacurile din 11 septembrie comise de către Al-Qaida.

În discursul rostit marți, președintele SUA a salutat ''succesul extraordinar'' al misiunii de evacuare a americanilor și aliaților lor din Afganistan.

Din 14 august, cu o zi înainte de preluarea controlului la Kabul de către talibani, avioanele americane și aliații au evacuat peste 123.000 de civili de pe aeroportul din Kabul într-o perioadă de 18 zile, potrivit Pentagonului.

''Nicio țară nu a realizat vreodată așa ceva în toată istoria'', a subliniat președintele SUA. ''Succesul extraordinar al acestei misiuni se datorează talentului incredibil, vitejiei și curajului altruist al armatei americane, al diplomaților și profesioniștilor noștri din serviciile de informații'', a menționat el.

Statele Unite rămân hotărâte să-i evacueze pe americanii rămași în Afganistan, al căror număr este estimat între 100 și 200, a dat asigurări președintele american.

SUA au anunțat în noaptea de luni spre marți retragerea ultimilor lor soldați din Afganistan. La Kabul au fost auzite focuri de armă după acest anunț, considerat un succes ''istoric'' de către talibani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău