Jocurile Mondiale Universitare. Parcurs perfect al judocanului Adil Osmanov și aur pentru Republica Moldova
-
25 Iulie 11:18

Judocanul Adil Osmanov a câștigat medalia de aur la Jocurile Mondiale Universitare, desfășurate în regiunea Rin-Ruhr din Germania. În finala categoriei de 73 kg, sportivul moldovean l-a învins, cu scorul de 4-1, pe reprezentantul Rusiei, Armen Agayan, transmite IPN.
Judocanul din Moldova a început competiția cu o victorie în fața adversarului său din Chile, Felipe Perez. A trecut în sferturi de Nariman Mirzayev din Azerbaidjan, iar în semifinale s-a impus prin Wazari, în fața lui Aron Szabo din Ungaria.
Jocurile Mondiale Universitare din Germania sunt prima competiție la care judocanul moldovean Adil Osmanov participă după o pauză de un an, cauzată de două intervenții chirurgicale. Totodată, medalia de aur, obținută de Osmanov, este prima pentru Moldova în cadrul campionatului, informează Ministerul Educației și Cercetării.
Jocurile Mondiale Universitare 2025 reunesc peste 9 200 de participanți din peste 150 de țări.