Jens Stoltenberg: NATO vrea să se asigure că regiunea Mării Negre nu este dominată de o singură țară, Rusia

  • 11 Februarie 2021 11:28
Jens Stoltenberg: NATO vrea să se asigure că regiunea Mării Negre nu este dominată de o singură țară, Rusia

NATO vrea să se asigure că regiunea Mării Negre nu este dominată de o singură țară, și anume Rusia, a declarat marți secretarul general al NATO, într-o conferință de presă cu prim-ministrul ucrainean, Denis Shymhal, în urma unei vizite a oficialului de la Kiev la cartierul Alianței Nord-Atlantice.

“NATO și-a mărit prezența militară în regiunea Mării Negre pentru că recunoaștem importanța strategică a acestei regiuni pentru toți aliații NATO, dar și pentru partenerul nostru, Ucraina”, a afirmat Stoltenberg, potrivit declarațiilor sale publicate pe site-ul Alianței, notează caleaeuropeana.ro. 

Stoltenberg a invitat Rusia, fără să o nominalizeze, să înțeleagă că Marea Neagră are o importanță strategică pentru NATO și aliații NATO precum Turcia, Bulgaria și România, însă și pentru alți doi parteneri apropiați, Ucraina și Georgia.

“În același timp, am văzut o prezență militară semnificativă a Rusiei în Marea Neagră și, mai ales, anexarea ilegală a Crimeei și o prezență navală mai puternică în acest an”, a spus el.

Acesta a reamintit că NATO și-a mărit prezența navală în Marea Neagră și a dat ca exemplu participarea a trei nave americane, dintre care distrugătoarele USS Donald Cook și USS Porter, în Marea Neagră, câteva dintre acestea desfășurând exerciții militare cu Forțele Navale Ucrainene și cu Forțele Navale Române.

Înaltul oficial aliat s-a referit și la România în ce privește pachetul de măsuri ale NATO la Marea Neagră.

„Avem o Brigadă Multinațională condusă de România, cu sediul la Craiova, România. De asemenea, ne mărim sprijinul pentru partenerii noștri, Ucraina și Georgia, inclusiv prin ajutor oferit forțelor maritime și gărzii de coastă”, a spus Stoltenberg.

“NATO este prezentă în regiunea Mării Negre. Cooperăm cu Ucraina. Suntem constant în căutarea unor modalități de reglare a prezenței noastre acolo pentru că vrem să ne asigurăm că nu există nicio îndoială că Marea Neagră nu este dominată de o singură țară, Rusia, ci este un loc al liberei navigații, un loc în care legea internațională se aplică” a conchis secretarul general al Alianței.

Săptămâna viitoare, miniștrii apărării din țările NATO se vor reuni în format videoconferință pentru a pregăti noi măsuri, dar și agenda summitului aliat din acest an.

În ce privește Marea Neagră, Comandamentul SUA pentru Europa a subliniat cu ocazia prezenței navelor americane în regiune că ““Marea Neagră este o cale navigabilă critică pentru comerțul maritim și stabilitatea în întreaga Europă”.

La finele anului trecut, Jens Stoltenberg a anunțat, într-un răspuns pentru CaleaEuropeană.ro, că plănuiește să prezinte recomandări strategice pentru liderii aliați la summitul de anul viitor.

NATO este cea mai de succes alianță din istorie, cuprinzând aproape un miliard de oameni și jumătate din PIB-ul global într-un spațiu care se întinde de la coasta Pacificului din America de Nord până la Marea Neagră, arată un raport întocmit de grup de zece experți coordonat de doi foști membri ai administrațiilor de la Washington și Berlin, Wess Mitchell și Thomas de Maiziere, și prezentat marți miniștrilor afacerilor externe din cele 30 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice.

Raportul face parte din procesul de reflecție privind viitorul NATO 2030, lansat anul trecut de liderii euro-atlantici la summitul aniversar de la Londra când l-au mandatat pe secretarul general Jens Stoltenberg să conducă acest proces. Pe baza acestui document, Stoltenberg va formula propriile sale recomandări pe care le va supune deciziei liderilor statelor aliate la summitul din 2021 de la Bruxelles.

Referirile experților la Marea Neagră și la flancul estic al Alianței, unde este localizată și România, pornesc de la argumentul că “principala caracteristică a mediului actual de securitate este reapariția competiției geopolitice”.

“Guvernul rus caută hegemonie asupra fostelor sale posesiuni sovietice și le subminează suveranitatea și integritatea teritorială, căutând să blocheze calea națiunilor care doresc să se îndrepte spre NATO. În timp ce agresiunea rusă în Ucraina și Georgia continuă, comportamentul asertiv rus s-a intensificat în Atlanticul de Nord și Nordul îndepărtat, cu o creștere a prezenței aeriene și navale în și în jurul punctelor maritime cheie în Marea Barents, Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Mediterană”, arată cei zece experți.

În ultimele trei dintre acestea, Rusia a plasat capabilități militare și a creat mediului anti-acces și de interdicție zonală (A2/AD), a extins războiul hibrid și a amenințat securitatea energetică și infrastructura critică, subliniază experții.

Astfel, principala recomandare a experților vizând regiunea Mării Negre și a flancului estic este că “NATO trebuie să mențină capacități militare convenționale și nucleare adecvate și să posede agilitatea și flexibilitatea pentru a face față agresiunii pe teritoriul Alianței, inclusiv acolo unde forțele ruse sunt active direct sau indirect, în special pe flancul estic al NATO”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
18,85
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:4,63 m/s
Sat
19
Sun
21
Mon
20
Tue
20
Wed
21

Ultimele știri

ELECTORALA 2025 | CEC a acreditat peste 400 de observatori pentru alegerile parlamentare

ELECTORALA 2025 | CEC a acreditat peste 400 de observatori pentru alegerile parlamentare

Sprijinul oferit de Italia Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, discutat de premierul Dorin Recean și ambasadorul italian la Chișinău, Giuseppe Maria Perricone

Sprijinul oferit de Italia Republicii Moldova în procesul de aderare la UE, discutat de premierul Dorin Recean și ambasadorul italian la Chișinău, Giuseppe Maria Perricone

ELECTORALA 2025 | Observatorii electorali pot depune cereri de acreditare până la 21 septembrie

ELECTORALA 2025 | Observatorii electorali pot depune cereri de acreditare până la 21 septembrie

Adjunctul Procurorului General, Sergiu Russu, a promovat evaluarea externă

Adjunctul Procurorului General, Sergiu Russu, a promovat evaluarea externă

Uniunea Europeană - Obiectiv 2028 | Aderarea la Uniunea Europeană nu înseamnă doar reguli și obligații, ci e șansa de a fi parte dintr-o familie care oferă pace, sprijin și speranță pentru generațiile ce vin

Forumul Internațional „Cooperare transfrontalieră europeană” | Ambasadorul ucrainean Păun Rohovei: „Viitorul R. Moldova și al Ucrainei va fi în marea familie europeană, alături de lumea civilizată”

Forumul Internațional „Cooperare transfrontalieră europeană” | Ambasadorul ucrainean Păun Rohovei: „Viitorul R. Moldova și al Ucrainei va fi în marea familie europeană, alături de lumea civilizată”

Ora de Vârf | Emisiunea din 18 septembrie 2025 (Audio)

Ora de Vârf | Emisiunea din 18 septembrie 2025 (Audio)

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a avut o serie de întâlniri în nordul R. Moldova. Viitorul european al țării și sprijinul acordat de Guvernul român, în discuții (FOTO)

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a avut o serie de întâlniri în nordul R. Moldova. Viitorul european al țării și sprijinul acordat de Guvernul român, în discuții (FOTO)

Neflix va difuza primul documentar despre Republica Moldova – „Flavours of Moldova”. Sergiu Prodan: „Va aduce imaginea țării în milioane de case din întreaga lume”

Neflix va difuza primul documentar despre Republica Moldova – „Flavours of Moldova”. Sergiu Prodan: „Va aduce imaginea țării în milioane de case din întreaga lume”

Dezbatere la USM despre scrutinul din 28 septembrie | Ex-ambasador al SUA în Ucraina: „Aveți o ușă larg deschisă la Bruxelles și ar fi cu adevărat regretabil dacă nu ați putea trece pragul acelei uși”

Arhivă Radio Chișinău