Jens Stoltenberg a solicitat țărilor membre să decidă împreună dacă Alianța Nord-Atlantică trebuie să se retragă din Afganistan
-
04 Februarie 2021 14:08
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a solicitat joi țărilor membre să decidă împreună dacă Alianța Nord-Atlantică trebuie să se retragă din Afganistan și le-a cerut talibanilor să-și respecte angajamentele și să rupă legăturile cu rețeaua teroristă Al Qaida, transmite EFE, potrivit Agerpres.
Decizia referitoare la o eventuală retragere a NATO din Afganistan va fi ''cea mai importantă decizie'' a summitului ministerial prin videoconferință pe care Alianța îl va organiza în zilele de 16 și 17 februarie, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă susținută după întrevederea pe care a avut-o cu premierul belgian Alexander de Croo.
Jens Stoltenberg a subliniat că atât decizia de a rămâne, cât și cea de a se retrage presupun ''costuri și dificultăți'' care trebuie să fie analizate în detaliu: ''Dacă decidem să ne retragem, riscăm să punem în pericol procesul de pace și progresele înregistrate în lupta împotriva terorismului internațional'', dar ''dacă decidem să rămânem, situația ar putea fi dificilă'', cu o previzibilă ''creștere a violențelor, inclusiv la adresa militarilor NATO''.
''Țărilor (membre) le-aș spune: 'indiferent de ceea ce decidem, să o facem împreună', iar talibanilor le-aș spune că trebuie să-și respecte angajamentele'', cum ar fi ''ruperea legăturilor cu orice fel de terorism internațional, inclusiv cu Al Qaida'', a subliniat Stoltenberg.
Șeful guvernului belgian a declarat la rândul lui că, în opinia sa, cuvântul ''împreună'' este ''cheia acestei decizii''. ''Cândva ne vom retrage din Afganistan, acesta este obiectivul'', însă trebuie ''să evaluăm consecințele deciziei, oricare ar fi ea'', a insistat De Croo.