Jean-Claude Juncker și Donald Tusk se vor întâlni cu Donald Trump la Bruxelles

  • 05 Mai 2017 14:26
Jean-Claude Juncker și Donald Tusk se vor întâlni cu Donald Trump la Bruxelles

Președinții Comisiei Europene și Consiliului European, Jean-Claude Juncker și respectiv Donald Tusk, se vor întâlni cu președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, la 25 mai la Bruxelles, a informat vineri purtătoarea de cuvânt a executivului comunitar Mina Andreeva, pe contul ei de Twitter, transmite agenția de presă EFE.

La 25 mai are loc la Bruxelles summitul NATO, prima reuniune de acest gen la care participă noul președinte american, scrie Agerpres.

Vizita la Bruxelles face parte din primul turneu internațional al președintelui Trump de la preluarea mandatului, în ianuarie 2017.

Donald Trump va face prima escală în Arabia Saudită, întrerupând astfel tradiția ultimilor săi predecesori care au ales o țară vecină — Mexic sau Canada — pentru a-și face "debutul" internațional. Apoi, Donald Trump va vizita Ierusalimul, unde are prevăzute întrevederi cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și cu liderul palestinian Mahmoud Abbas.

La 24 mai, Trump va fi primit la Vatican de Papa Francisc.

După întrevederea cu principalii lideri europeni și participarea la summitul NATO din 25 mai, Trump se va deplasa în Italia, pentru reuniunea G7 care va avea loc la Taormina (Sicilia) în zilele de 26 și 27 mai.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:17 %
Vint:5,14 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău