Jean-Claude Juncker | Naționalismul este o amenințare pentru Uniunea Europeană
-
23 Mai 2019 08:49
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit miercuri, în cadrul unui interviu acordat CNN, despre politicienii naționaliști care, conform sondajelor, ar urma să obțină un număr mare de fotolii în Parlamentul European în urma alegerilor europarlamentare din luna mai,scrie Mediafax.ro
Juncker a declarat în cadrul interviului că politicienii naționaliști, eurosceptici, reprezintă o amenințare majoră pentru solidaritatea europeană, pe care șeful Comisiei Europene o descrie ca fiind „principalul obiectiv al Uniunii Europene”.
Mai multe sondaje de opinie estimează că populiștii ar putea deveni cel mai puternic grup din Parlamentul European în urma alegerilor europarlamentare care vor avea loc săptămâna aceasta în cele 28 de state ale Blocului comunitar. „Acești populiști, naționaliști, naționaliști proști, sunt îndrăgostiți de țările lor”, a spus Juncker pentru CNN. „Lor nu le plac cei care vin de departe, mie îmi plac (...) trebuie să fim solidari cu cei care se află în situații mai dificile decât noi”, a mai declarat acesta, făcând referire la opoziția exprimată de către politicienii naționaliști față de valurile de refugiați din Africa și Orientul Mijlociu.
Întrebat de ce crede că politicenii eurosceptici au mai mult succes în a-și mobiliza electoratul decât cei pro-europeni, Juncker a declarat că „este întotdeauna mai ușor să mobilizezi forțele negative decât pe cele pozitive”.
Jean-Claude Juncker a mai declarat, în cadrul aceluiași interviu, că după Brexit, „numărul celor care sunt în favoarea Uniunii Europene este în creștere, deoarece oamenii văd ceea ce se întâmplă și își dau seama că ieșirea din Uniunea Europeană nu este atât de ușoară pe cât au crezut”.
În legătură cu ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Juncker a declarat că este în continuare întristat de decizia britanicilor, însă procesul privind Brexit ar trebui să se încheie. „Trebuie să se termine, pentru că afectează atmosfera la nivel european”, a spus el. Președintele Comisiei a mai declarat că, din punctul său de vedere, cea mai bună modalitate de a pune capăt Brexit nu este un al doilea referendum, ci ca Parlamentul să accepte Acordul negociat de premierul Theresa May cu Uniunea Europeană. „Aș vrea să fiu de acord cu un al doilea referendum, dar rezultatul s-ar putea să nu fie diferit. Trebuie ca ei să decidă”, a spus Juncker.
Președintele Comisiei Europene consideră că incertitudinea cu privire la Brexit nu afectează doar Uniunea Europeană, ci și Marea Britanie. „Sper că vor ajunge la o înțelegere și că vor ieși (din Uniunea Europeană, n.r.) până la sfârșitul lunii octombrie. Este de datoria lor să ajungă la un acord”, a spus el. „Încep să mă satur, pentru că nu facem altceva decât să așteptăm următoarea amânare. Ceea ce nu îmi place este faptul că dezbaterea la nivelul Marii Britanii pare să pună accent mai mult pe înlocuirea premierului decât pe atingerea unui consens privitor la Brexit”, a mai declarat Juncker, care a adăugat că, pentru Uniunea Europeană, discuția nu se axează pe „identitatea următorului premier, ci pe Acordul de retragere”.
Sursa:Mediafax.ro