Japonia | Zeci de persoane au rămas blocate în cel mai înalt punct al unui montagne russe
-
22 Octombrie 2021 14:55
Zeci de persoane au rămas blocate brusc, la înălțimi amețitoare, într-un montagne russe din Japonia, informează DPA și Xinhua vineri.
O pană de curent survenită vineri a transformat atracția "Hollywood Dream - The Ride" din parcul de distracții Universal Studios Japan (USJ) din Osaka într-un coșmar, transmite Agerpres.
Cei 35 de pasageri au rămas blocați în cel mai înalt punct al montagne russe-ului, cu o capacitate de 36 de persoane.
Această atracție din parcul de distracții este cunoscută pentru coborârea abruptă de la o înălțime de aproximativ 43 de metri.
Nicio persoană nu a fost rănită, a declarat operatorul atracției.
Persoanele aflate în montagne russe au fost aduse în cele din urmă în siguranță la sol.
Mai multe alte atracții și aproximativ 3.200 de gospodării din zonă au fost afectate de întreruperea curentului electric, eveniment survenit în jurul prânzului, potrivit Kansai Transmission and Distribution Inc.
Alimentarea cu energie electrică a fost restabilită la scurt timp, iar cauza întreruperii nu este deocamdată cunoscută.