Japonia vrea să trimită o misiune fără echipaj pe Lună

  • 22 Aprilie 2015 08:19
Japonia vrea să trimită o misiune fără echipaj pe Lună

Japonia se ambiționează să lanseze în 2018-2019 o misiune științifică fără echipaj spre Lună, conform unui plan prezentat luni de Agenția niponă de explorare a spațiului (Jaxa) guvernului de la Tokyo.

 "Aselenare inteligentă de prospectare a Lunii" (Slim) este un proiect pregătit de mai mulți ani, dar al cărui calendar se concretizează acum, potrivit unor documente ale unei reuniuni ținute luni la Ministerul Științei de la Tokyo.

"Programul nu este încă aprobat oficial, dar orizontul 2018-2019 evocat este o posibilitate", a declarat marți un purtător de cuvânt al Jaxa.

Japonia a lansat deja o sondă în jurul Lunii (la circa o sută de kilometri) pentru un an de zile, între 2007-2008.

De data aceasta, cu Slim este vorba de o aselenizare, ceea ce ar face din Japonia a patra țară care reușește să realizeze această performanță, după fosta URSS, SUA și China.
Slim va fi un mic aparat de 150 kg cu patru picioare care va lansa o rachetă japoneză de mic calibru numită Epsilon.

Ideea este ca aselenizarea să aibă loc aproape de un loc descoperit de sonda Kaguya, numit craterul Marius, potrivit documentelor divulgate în 2013 de Jaxa, care insistă pe faptul că Slim trebuie "să aselenizeze cu precizie la locul stabilit".

Potrivit mass media nipone, este vorba de pregătirea unor tehnologii pentru o ipotetică viitoare misiune japoneză pe Marte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
7,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
10
Fri
11
Sat
6
Sun
3
Mon
1
Arhivă Radio Chișinău