Japonia | Când va fi anunțat numele oficial al noii ere imperiale

  • 04 Ianuarie 2019 20:10
Japonia | Când va fi anunțat numele oficial al noii ere imperiale

Japonia va anunța numele oficial al noii sale ere imperiale pe 1 aprilie, cu o lună înainte de abdicarea împăratului Akihito, a dezvăluit prim-ministrul nipon Shinzo Abe, vineri, într-o conferință de presă, informează Xinhua, citat de Agerpres.

Noul "genko" - termen ce desemnează expresia "numele erei" - va fi aprobat într-o reuniune a cabinetului nipon pe 1 aprilie, înainte ca împăratul Akihito să abdice oficial pe 30 aprilie și prințul moștenitor Naruhito să urce pe tronul imperial pe 1 mai, a precizat Shinzo Abe.

În aceeași conferință de presă, prim-ministrul japonez a declarat că guvernul său a luat decizia de a dezvălui în avans numele oficial al viitoarei ere imperiale pentru a reduce influența pe care această schimbare o poate avea uneori asupra vieților cetățenilor niponi.

"Guvernul va depune toate eforturile pentru a pregăti această succesiune imperială istorică, pentru ca poporul să poată să sărbătorească împreună", a mai spus Shinzo Abe.

Împăratul Akihito, în vârstă de 85 de ani, într-o rară cuvântare televizată rostită în august 2016, și-a exprimat dorința de a renunța la îndatoririle lui de împărat din cauza îngrijorărilor legate de vârsta, sănătatea și capacitatea lui de a se achita de atribuțiile sale oficiale.

Niciun împărat al Japoniei nu a mai abdicat în ultimii 200 de ani.


Actuala eră imperială japoneză se numește "Heisei", care înseamnă "atingerea păcii". Actuala eră a început pe 8 ianuarie 1989, în urma morții împăratului Showa, mai cunoscut sub numele oficial de Hirohito, tatăl împăratului Akihito.

Deși Japonia modernă tinde să folosească tot mai mult calendarul gregorian, numele unei noi ere imperiale este important pentru poporul nipon, întrucât are o însemnătate deosebită pentru cetățenii acestei țări. Numele noii ere imperiale va fi utilizat și în documentele oficiale nipone.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău