Italia: Pod rutier prăbușit în regiunea Liguria în apropiere de orașul Savona

  • 24 Noiembrie 2019 19:29
 Italia: Pod rutier prăbușit în regiunea Liguria în apropiere de orașul Savona

Un pod rutier de pe o autostradă s-a prăbușit duminică în regiunea Liguria din nord-vestul Italiei, în apropiere de orașul de coastă Savona, a anunțat un purtător de cuvânt al companiei care operează autostrada, SIAS, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Președintele din Liguria, Giovanni Toti, a explicat că vremea rea a provocat o alunecare masivă de teren care a lovit viaductul și că este posibil ca o mașină să fi fost implicată, dar acest lucru nu a fost confirmat, potrivit agenției de presă ANSA din Italia.

Liguria este aceeași regiune în care un pod rutier de pe o autostradă s-a prăbușit anul trecut la Genova, incident în care au murit 43 de oameni. Cunoscut sub numele de podul Morandi, acesta era operat de Autostrade per l'Italia, o unitate a grupului de infrastructură Atlantia.

Ploile abundente au provocat inundații mari în nordul Italiei luna aceasta.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
5,24
Cer senin
Umiditate:81 %
Vint:1,03 m/s
Sun
11
Mon
13
Tue
12
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău