Italia a imunizat 60% din populația din categoria de vârstă de peste 12 ani

  • 01 August 2021 14:26
Italia a imunizat 60% din populația din categoria de vârstă de peste 12 ani

Autoritățile sanitare din Italia au imunizat deja 60% din populația cu vârsta de peste 12 ani, a informat duminică Ministerul Sănătății, care a explicat că în această țară au fost inoculate în total peste 68,5 milioane de doze de vaccin aprobate de agențiile italiană și europeană ale medicamentului, transmite EFE, citat de AGERPRES.

Numărul total al persoanelor care au primit schema completă de vaccin este de 32,4 milioane.

În ceea ce privește categoriile de vârstă, 90,73% dintre persoanele de peste 80 de ani au fost deja imunizate, 85% dintre cei din segmentul 70-79 de ani, 76,18% dintre cei între 60 și 69 de ani, 68,48% dintre cei între 50 și 59, 55,39% dintre cei între 40 și 49 de ani, 42,18% dintre cei între 30-39 de ani, 37,87% dintre cei între 20 și 29 de ani și 16,79% dintre cei între 12-19 ani.

Generalul Francesco Figliuolo, responsabil cu gestionarea urgențelor la nivel național, a declarat duminica aceasta că "este un succes important care confirmă valabilitatea planului implementat" care își propune ca 80% dintre italieni să fie vaccinați înainte de începutul lunii septembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:0 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău