După ce în iunie 1941 au fost ridicați și strămutați în Siberia în jur de 20 mii de basarabeni, peste câțiva ani, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, același destin îl au peste 33 mii de basarabeni, dintre care aproape 12 mii erau copii, afirmă Ludmila Tihonov, doctor în istorie.

În cadrul operațiunii IUG (Sud), pusă la cale de Moscova, femei, copii, bătrâni pașnici au fost ridicați cu forța în toiul nopții, încărcați în vagoane pentru vite și duși în locuri îndepărtate la moarte sau robie.

Ludmila Tihonov, autoarea volumului “Destine frânte”, în care relatează despre soarta consătenilor săi ridicați din Peresecina, Orhei, și deportați în Siberia, a fost pe urmele lor, în cadrul Expedițiilor Memoriei 2019. Ea consideră că suntem datori să cunoaștem numele și soarta fiecărui basarabean deportat, să fie scrisă cartea fiecăruia,

Ludmila Tihonov în dialog cu jurnalista Alina Rusu:

“Printr-un demers din 17 martie 1949, autoritățile de la Moscova (la inițiativa activistului stalinist Goglidze) cereau  să fie întocmite listele de „chiaburi, complici ai ocupanților, activiștilor partidelor pro-fasciste”. Deja la 6 aprilie al aceluiași an este luată hotărârea să fie întocmite aceste liste la nivel local. Se preconiza ca din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească să fie deportate 11 mii 342 de familii, care întruneau peste 40 de mii de persoane. Lucru care este legiferat printr-o hotătâre a Consiliului de Miniștri cu numărul 509, din 28 iunie 1949. E semnificativ că acea hotărâre era luată tot într-o zi de 28 iunie – ziua răpirii Basarabiei. Peste 9 ani de zile se repetă o lecție de istorie!

E adevărat că nu a fost deportat numărul indicat, ci unii capi de familie, fiind preîntâmpinați, au încercat să se ascundă prin păduri, pe la rude,în alte locuri. Unii și-au făcut diferite certificate care demonstrau că membrii familiei sunt înrolați în armata sovietică, etc. Însă, femeile și copiii celor ascunși, oricum au fost ridicați și mulți bărbați au venit mai apoi din propriile mijloace în Siberia pentru a fi alături de familie”, spune doctorul în istorie, Ludmila Tihonov.

Ea își amintește cu durere de consătenii săi, 49 de persoane din Peresecina au fost deportate în acea noapte de groază în Siberia, printre ei aflându-se și buneii și viitorii ei părinți, care s-au căsătorit în Siberia. În cartea “Destine frânte. File din istoria deportărilor din satul Peresecina”, autoarea încearcă să reconstituie destinul fiecărei familii, fiind ajutată de copii, urmașii celor deportați. Pentru a descifra mai bine firul vieții lor, Ludmila Tihonov a făcut parte la ediția din anul 2019 a Expedițiilor Memoriei. Organizate la inițiativa istoricului Octavian Țâcu, expedițiile întrunesc istorici și jurnaliști care merg pe urmele basarabenilor deportați  în diferite regiuni ale Siberiei.

„În cadrul Expedițiilor Memoriei din toamna anului 2019, am ajuns în regiunea Tiumeni, unde au fost deportați o bună parte din cetățenii noștri, inclusiv consătenii mei din Peresecina. Mulți dintre aceștia, inclusiv și părinții și buneii mei, au fost repartizați în satul Razdolie. Am făcut un drum foarte lung și obositor din centrul raional până în sătucul din mijlocul taigalei. Și asta în condițiile secolului 21, cu un transport dotat cu toate cele necesare! La un moment am ajuns pe niște drumuri desfundate, cu mlaștini... Moldovenii au lucrat în condiții foarte grele, la temperaturi de peste 50 de grade de frig, iarna. Femeile lucrau la tăiat păduri, la crescut vite în ferme, unde cărau apa ce îngheța pe hainele lor. Basarabenii au pus temelia colhozurilor în Siberia, dar până în 2000 ele s-au distrus... Spre deosebire de alte localități, în Razdolie nu am mai întâlnit supraviețuitori ai acelor timpuri, din păcate, în afară de un localnic de peste 90 de ani, memoria căruia era slăbită de vârstă. Cimitirul satului de asemenea era distrus și doar după forma unor cruci puteam ghici că sunt ale basarabenilor. Am vorbit cu directoarea școlii, care inițial voia să cheme poliția, întrebându-ne cine suntem și ce căutăm prin acele locuri. Ea apoi ne-a spus că foarte puțin cunosc rușii din Siberia de azi despre deportări - în școală se vorbește foarte sumar despre acele evenimente - se spune doar că a avut loc un asemenea fenomen și atât”, povestește Ludmila Tihonov.

Ea regretă că asemenea expediții pe urmele basarabenilor deportați nu au fost organizate mult mai devreme, atunci când ar fi fost în viață mai mulți supraviețuitori ai acelor evenimente tragice.

Ludmila Tihonov ne-a relatat că organizează împreună cu elevii și profesorii liceului din Peresecina conferințe, la care sunt cercetate destinele concrete ale foștilor deportați. Ea consideră că este de datoria noastră să ne interesăm de soarta fiecărei peroane care a avut de suferit în urma genocidului comunist. Nu pentru a ne răzbuna, ci pentru a nu uita și a nu permite istoriei să se repete.

Nu se cunoaște o cifră exactă a basarabenilor care au avut de suferit de pe urma deportărilor comuniste, dar conform estimărilor istoricilor, ar fi avut de pătimit  câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953. Dintre acestea zeci de mii au fost omorâte, exterminate în lagăre de concentrare etc.